Primăria a decis să comaseze într-o singură zi evenimentele programate în cele două seri anulate ale Timișoara Rock Festival. Se va întâmpla în decembrie și încă nu se știe ce trupe vor putea onora invitația. E sigur însă că pe scenă vor urca Nicu Covaci & co.
În Piața Victoriei ar fi trebuit să aibă loc, la finele săptămânii trecute, prima ediție a Timișoara Rock Festival. Erau programate, de vineri până duminică, trei seri de concerte destinate rockerilor. Nu s-a ținut însă decât prima dintre ele, celelalte două fiind anulate, după ce a fost declarat doliu național, în urma tragediei din clubul bucureștean Colectiv. Atunci, în timpul unui concert de lansare a celui mai recent album al trupei Goodbye to Gravity, a izbucnit un incendiu devastator, în urma căruia au murit 32 de tineri. Alte câteva zeci de victime sunt internate în spitalele bucureștene, în stare foarte gravă. Primăria Timișoara a decis totuși să nu renunțe definitiv la evenimentul pentru care a alocat de la bugetul local peste 65.000 de euro. „Festivalul de rock se va reprograma. Cele două zile care nu s-au putut desfășura vor fi comasate într-o zi, 20 decembrie. Atunci va fi partea a doua a festivalului de rock. Încă nu vă putem spune care trupe vor fi disponibile”, ne-a declarat primarul Nicolae Robu. Există însă una care, spune edilul, și-a trecut deja în agendă data. „Cu certitudine va fi Phoenix. M-am întâlnit cu Nicu Covaci, care era în Timișoara, și a vorbit cu impresarii săi și sunt liberi în 20 decembrie, și-au trecut în agendă”, a mai spus edilul. Din pricina doliului național au fost anulate concerte cu Zdob și Zdub, Sonatic, The Weekend Band, Sanctuar, Mere și A.L.L. Friends Band.
Închis pentru public la scurt timp de la numirea unui nou director, în persoana lui…
Potrivit unui sondaj INSCOP, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedinte USR, se bucură de mai mare…
Compania Națională de Investiții a stabilit constructorul care se va ocupa de ridicarea noului stadion…
Momentul mult așteptat de liceeni a sosit! Universitatea Politehnica Timișoara anunță că lansează campania de…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, are acum ocazia să le răspundă celor care au…
Primăria Timișoara anunță că sprijină participarea a cinci echipe de robotică din oraș la etapa…