Fratii Cristescu, finantatorii noului partid al lui Victor Ponta?

Nu e un secret, la numai două zile de la demisia/demiterea din fruntea guvernului, Victor Ponta a luat avionul spre Timișoara. Se întâmpla vineri, 6 noiembrie, zi în care fostul premier a avut și o înfățișare la ÎCCJ, în procesul în care este acuzat de de mai multe fapte de corupție la Complexul Energetic Oltenia. La scara avionului a fost așteptat atunci de socrul Ilie Sârbu și Marius Cristescu, jumătatea cu mustață a celebrilor frați timișoreni. Nu e un secret că atât Ponta, dar mai ales Ilie Sârbu sunt prieteni la cataramă cu cei care au transformat industria timișoreană în tunuri imobiliare. Venirea Penalului la Timișoara a fost una privată și nici măcar șefii PSD Timiș n-au avut habar despre scopul ei. Cert este că s-a întâlnit cu ambii frați Cristescu și se pare că a fost să se joace de-a „nemții și românii” la Orăștie, în Arsenal Park-ul acestora.

Dar altceva este interesant în această poveste. Nici măcar nu apucase să plece Ponta din fruntea guvernului, că apropiați din Timișoara ai Cristeștilor, dar și ai PSD vorbeau, la un șpriț sau o bere, că Plagiatorul își va face un nou partid. Pe atunci nu prea îi băga nimeni în seamă, ipoteza părând destul de absurdă. Iată însă, că, în ultimele zile, mai multe ziare și site-uri au dat „pe surse” știrea că Ponta și fostul ministru al Sănătății, Nicu Bănicioiu, vor să-și facă partid. În acest sens au avut discuții cu mai mulți oameni de afaceri, dispuși să finanțeze această aventură politică. Printre aceștia se pot număra evident și Cristeștii, care n-ar fi la prima experiență de-a finanța partide sau simpli politicieni. Și lista e lungă, de la defunctul ApR până la USL și PSD, trecând prin europarlamentarul Cristian Bușoi sau chiar primarul Nicolae Robu. La un moment dat, peste o treime din Consiliul Local Timișoara depindea de cei doi frați.

Unii spun că la acest partid ar achiesa și bunul prieten al lui Ponta, Sebastian Ghiță. Acesta din urmă a mai încercat, la începutul anului, să-și facă un partid de stânga destinat tinerilor, căruia îi găsise și un nume: Partidul Progres România. Sarabanda dosarelor penale care au apărut pe numele lui se pare că i-a mai tăiat între timp din elan. Plus că e cam greu să găsești niște tineri atât de bătuți în cap, încât să-l urmeze pe Ghiță, cât o fi el de patron de RTV… În triumvirat cu Ponta și Bănicioiu, lucrurile se pot schimba însă. Mai ales dacă îl vor avea în spate și pe Ilie Sârbu, tras pe dreapta de PSD într-o sinecură bănoasă la Curtea de Conturi, de unde are timp berechet pentru a-și duce mai departe îmbârligăturile politice. O singură problemă ar mai fi cu acest partid, și anume numele. Având în vedere că mai toți au probleme cu Justiția, poate îi vor zice Partidul DNA. Că Partidul Penalilor sau Infractorilor sună cam nasol.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

7 minute ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

51 de minute ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

54 de minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago