Categories: Primăria Timişoara

Hotararea anti-paranghelii e istorie! Avertizati de prefectura, consilierii locali si-au retras votul

Doar o lună a fost în vigoare hotărârea de consiliu local care interzicea parangheliile în Timișoara. După ce actul normativ a fost atacat de prefectul Eugen Dogariu, consilierii locali au decis, vineri, să nu-și mai mențină votul asupra acestuia. Celelalte două hotărâri contestate au rămas în picioare.

La începutul lunii noiembrie, Prefectura Timiș a anunțat că face recurs grațios la trei hotărâri de consiliu local. Este vorba despre cea care încerca să elimine parangheliile romilor, cea referitoare la studiul de prefezabilitate pentru îngroparea liniilor de cale ferată și cea despre poluare. „Obiecțiunile de legalitate vizează adoptarea acestor hotărâri cu încălcarea normelor care stabilesc competența materială a consiliului local, a normelor de tehnică legislativă și a dispozițiilor legale incidente. S-a constatat că măsurile adoptate de consiliul local aparțin unor domenii deja reglementate de legi și ordonanțe, deci de acte juridice de nivel superior (…) În ceea ce privește studiul de prefezabilitate (…), obiectul acestuia îl constituie un bun care aparține domeniului public al statului, asupra căruia CL nu poate dispune (…) S-a solicitat Consiliului Local reanalizarea hotărârilor în cauză, urmând ca, în funcție de răspuns, să fie solicitată instanței anularea acestor acte”, au transmis reprezentanții Prefecturii Timiș.

În plenul de vineri, consilierii locali au fost nevoiți să-și spună punctul de vedere asupra celor trei hotărâri. Au rămas astfel în picioare cele despre poluare și „metrou”. Cea referitoare la interzicerea parangheliilor a căzut însă, după ce niciunul dintre consilierii locali nu s-a pronunțat în favoarea menținerii ei. Hotărârea a fost inițiată de fostul consilier local PSD Radu Țoancă și trecuse de plen la jumătatea lunii octombrie 2015. Aceasta interzicea desfășurarea pe raza municipiului Timișoara a oricăror evenimente – nunți, înmormântări, zile de naștere, botezuri – care aduc atingere ordinii și liniștii publice. Erau exceptate acelea care obțineau avize de la Comisia de ordine publică, respectiv Comisia de circulație, ambele ale primăriei. Proiectul a trecut de plen, deși nu avea aviz juridic, iar aleșii locali admiteau că, foarte probabil, mare lucru nu se va schimba în comportamentul romilor care blochează, vară de vară, Timișoara cu petrecerile lor nesimțite. Hotărârea a fost însă anulată înainte de a apuca să producă vreun efect.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

24 de secunde ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

3 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

8 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago