Categories: Prefectura Timiş

Nu avem parada militara de 1 Decembrie la Timisoara!

Veste proastă pentru copiii care abia așteptau să admire uniformele soldaților. Reprezentanții Prefecturii Timiș au hotărât că anul acesta ar fi nepotrivit ca, de 1 Decembrie, să fie organizată o paradă militară. Decizia a fost luată în semn de solidaritate față de victimele tragicului accident din clubul Colectiv din București.

Deși este considerată o tradiției a Zilei Naționale a României, la Timișoara, anul acesta, nu se va ține parada militară. Prefectul Eugen Dogariu a declarat că decizia a fost luată după tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia, până acum, și-au pierdut viața 60 de tineri. „Nu va fi paradă militară în acest an. S-a luat această decizie deoarece acum o lună, în România, a avut loc cea mai mare tragedie din ultimii ani. Având în vedere că la nivel național se face la București și la Alba-Iulia, pe plan local am decis că nu e bine să facem o acțiune de o astfel de amploare”, ne-a declarat prefectul. Dogariu a confirmat totuși că se pregătește un alt eveniment. „O să facem o acțiune pentru marcarea zilei de 1 Decembrie, în Parcul Central, dar nu la nivelul unei parade militare”, spune acesta. În cel mai scurt timp, Prefectura Timiș va stabili programul pentru ziua de 1 Decembrie, urmând să-l facă public.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

11 minute ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

O oră ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

3 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

5 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

5 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

5 ore ago