Categories: Politicieni

Pirtea, un nou atac la clasa politica: Deschideti ochii, ati pierdut contactul cu poporul

Rectorul Universității de Vest, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, iese din nou la atac împotriva clasei politice. Reacția vine în urma protestului masiv de marți seară, din București, când zeci de mii de oameni au ieșit în stradă cerând dreptate pentru victimele tragediei din Club Colectiv. Concluzia lui Pirtea: românii nu mai pot fi mințiți.

Câteva zeci de mii de oameni au mărșăluit, marți seară, pe străzile Bucureștiului, cerând demisiile lui Victor Ponta, Gabriel Oprea și Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4. Totul, în urma incendiului devastator din Club Colectiv, în care au murit 32 de oameni, iar alte câteva zeci se zbat între viață și moarte. Protestatarii cer ca toți vinovații să plătească, nu numai proprietarii clubului, care au fost deja arestați pentru 30 de zile. „După mulți ani, românii sunt cu adevărat solidari. Este momentul în care jocul murdar al dezbinării a eșuat (…) Cel mai mare câștig al protestului de seara trecută, dacă putem vorbi de câștig generat de durere și suferință, este că românii au arătat că nu mai pot fi mințiți”, susține acum rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Membru PNL și potențial candidat la alegerile parlamentare de anul viitor, Pirtea a ajuns la concluzia că lupta împotriva corupției a trecut la un alt nivel. „S-a ajuns la o etapă în care întreaga societate este în convulsii, încercând să elimine toxinele din interiorul său, corupția care o macină și îi omoară tinerii (…) Consider că aceste convulsii sunt rezultatul decalajului dintre români și liderii lor care au ajuns să se reprezinte doar pe ei (…) Sunt impresionat de progresul făcut de popor. În același timp, sunt dezamăgit că liderii noștri refuză să facă pasul înainte alături de oameni. Au rămas mult în spate și refuză să facă loc altora. Refuză să creadă că România nu mai este ograda lor, unde pot face orice își doresc. Refuză să creadă că România este a românilor (…) Nu mai suntem în anii ‘80! Deschideți ochii, ați pierdut contactul cu poporul, cu realitatea anului 2015. Românii își vor lua țara înapoi, oricât vreți voi să vă opuneți”, susține universitarul timișorean. Pirtea a găsit și soluția de a lupta efectiv împotriva abuzurilor. „Îmi doresc ca românii să rămână cu un gând: acela că țara este a lor. Îmi doresc să nu mai accepte niciun abuz, să taxeze orice derapaj fără întârziere. Nu este nevoie să se iasă în stradă de fiecare dată. Cu toții ne putem face datoria din poziția în care ne aflăm, iar cea mai bună modalitate este să taxăm abuzurile și să nu acceptăm nimic mai puțin decât ni se cuvine. Corupția ucide!”

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

2 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

3 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

3 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

3 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

3 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

4 ore ago