După poate cel mai bun meci din acest campionat de la Giurgiu, unde doar arbitrul s-a opus unei victorii pe terenul liderului Astra, jucătorii lui ACS Poli au avut o surpriză plăcută în această săptămână. Mai precis, în conturile lui Luchin și compania au intrat banii pe salariile restante, jucătorii fiind aproape cu plata la zi.
Acest lucru a fost posibil după ce clubul a fost împrumutat de… o persoană fizică, creditul fiind girat cu banii de pe drepturile de televiziune care vor intra în contul clubului în luna ianuarie, cel mai târziu februarie. Împrumutul a fost confirmat și de primarul Nicolae Robu. „Banii nu vin de la o bancă, ci de la o persoană. E adevărat, s-a făcut un contract legal din toate punctele de vedere. Nu știu de unde vin banii, nu eu m-am ocupat de acest aspect”, ne-a declarat edilul. Potrivit unor surse, ar fi vorba de un cunoscut impresar timișorean. Mai trebuie spus că s-a ajuns la această soluție după ce mai multe bănci au refuzat să împrumute clubul. De altfel, în urmă cu câteva săptămâni, primarul Robu afirma că o soluție de avarie pentru club este contactarea unui împrumut bancar girat cu drepturile de televiziune. Și asta până se primește un răspuns de la Curtea de Conturi București la contestația făcută de primărie la un raport al Camerei de Conturi Timiș, care a considerat drept ilegală finanțarea clubului de la bugetul local.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…