Categories: Primăria Timişoara

Sala Polivalenta va fi gata… intr-o zi! Nimeni nu stie cand

Cu o suplimentare de aproape 1,1 milioane de euro acordată, numai în acest an, de la bugetul local, pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă de la Baza 2, șantierul înaintează în ritm de melc. S-a ajuns astfel în situația incredibilă ca, practic, să nu mai existe un termen de finalizare. Constructorul e în insolvență, iar acum se așteaptă niște… trape.

În martie 2013, Primăria Timișoara și Universitatea Politehnică se asociau pentru construirea Sălii Polivalente de la Baza 2. Construcția începută pe vremea mandatului de rector al lui Nicolae Robu era oprită, din lipsă de fonduri. În martie 2014, primarul Nicolae Robu părea mulțumit. „Lucrarea e aproape în grafic, cu o mică întârziere față de planificare. Constructorul încă asumă ca termen de finalizare sfârșitul lunii iunie (…) În toamnă, cu certitudine vom putea sa participăm la evenimente sportive în această sală”, declara primarul. Suntem la jumătatea lunii noiembrie a anului 2015, iar Sala Polivalentă tot nu e gata. Asta, deși, în iulie, consilierii locali au votat o suplimentare de 4,8 milioane de lei a contribuției primăriei, care a ajuns astfel la 14,8 milioane. Valoarea totală a investiției este de 29,9 milioane de lei, din care UPT a plătit 12,6 milioane, plus încă 2,5 milioane în acest an.

Cu tot cu suplimentarea de peste un milion de euro aprobată de CL, nimeni nu știe, în prezent, când va fi efectiv gata Sala Polivalentă. Până și primarului Nicolae Robu i-a cam pierit optimismul. „S-a lucrat în interior, în mai multe puncte, dar nu s-a avansat prea mult. Lucrurile se vor tranșa între Politehnică și firma respectivă. Primăria nu are relație contractuală cu firma, are doar un parteneriat cu UPT. Noi am dat bani, dar numai pentru decontare. Acolo este un contract între Politehnica și firma Marrati, ca antreprenor general. Această firmă este în insolvență, a avut mari probleme din cauza cărora nu a fost în stare să facă să avanseze lucrările. Sper să termine, dar nu pot să aduc nicio garanție, pentru că lucrurile nu sunt sub controlul meu” ne-a declarat edilul. Acesta spune că, teoretic, n-ar mai fi mult de lucru, dar, pentru că firma constructoare este în insolvență, sunt probleme cu furnizorii. „Mai trebuie puse trapele, pentru că sus, în partea centrală a acoperișului, sunt niște fante… Acoperișul propriu-zis este finalizat, dar el prevede, pe partea centrală, niște trape. Într-o săptămână se pun, dacă se aduc. Nu au fost aduse și nu știu momentul în care vor fi aduse. Mereu se promite. Trebuie să dea 40.000 de euro, o sumă de acest gen, e ridicol. Cel care se furnizează pretinde 40.000 de euro. Marrati spune că așteaptă bani de la alți parteneri ca să poată da, nimeni nu-i dă fără bani jos. Aici e problema, firma fiind în insolvență, nimeni nu are încredere”, afirmă Robu. Sala de sport ar fi trebuit să fie complet funcțională în iunie, la Campionatul European de Baschet Feminin. Meciurile s-au jucat însă în bătrâna sală Olimpia, renovată special pentru această ocazie.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

7 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

14 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

14 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

14 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

15 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

18 ore ago