Vremea se răcește accentuat în prima zi a weekendului. Meteorologii au emis un cod galben care vizează ploi însemnate cantitativ, ninsori, strat consistent de zăpadă și polei. Avertizarea este valabilă în mare parte din țară, inclusiv în Timiș.
Codul galben va fi valabil în intervalul 27 noiembrie, ora 18 – 28 noiembrie, ora 12. În Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi, izolat, 40-50 l/mp. Precipitaţii mixte se vor semnala în Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, în vestul şi nordul Moldovei şi local în Transilvania, unde se va forma polei. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă consistent. În vestul țării, spun meteorologii, îndeosebi în prima parte a acestei nopți, pe arii extinse se vor semnala precipitații mixte în Banat și predominant sub formă de ploaie în Crișana. La munte va ninge și se va așeza strat nou de zăpadă. Local, cantitățile de precipitații vor depăși 20-25 l/mp și, izolat, 30-40 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare cu rafale ce vor depăși 65 km /h.
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…
În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…
Școala Gimnazială Șag beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…