Nici duminică nu sunt drumuri județene închise sau blocate în Timiș, iar zeci de utilaje erau, la ora prânzului, în timpul intervenției pe aceste șosele.
Încep probele la rece. Colterm se pregătește să dea căldura de la 1 octombrie, dacă trebuie
Colterm se pregătește de iarnă. Luni, 10 septembrie, compania de termoficare începe probele la rece, astfel încât, dacă va nevoie, de la 1 octombrie să poată încălzi calorifele timișorenilor.
Primaria Timisoara si-a numarat frezele de zapada. Teoretic, curata trotuarele prin cartiere
S-a întors iarna, deși a început primăvara astronomică, și ar trebui să trotuare curățate prin cartiere. Nu prea e așa și v-ați convins la ultima „tură” de iarnă? Să știți totuși că faimoasele freze de zăpadă cumpărate de Primăria Timișoara există! Sunt pe la consiliile de cartier, școli și spitale, dar nu e clar dacă e cineva care verifică dacă ele sunt și folosite.
Timisul, campion la deszapezire! Peste 18 milioane de euro, in perioada 2012-2015
Vă amintiți să fi fost vreo iarnă grea, care să dureze o veșnicie, în județul Timiș, în ultimii șase ani? Sigur trebuie să fi fost, pentru că, la cât a fost deszăpezirea, șoselele din Timiș n-ar fi fost cu nimic mai prejos decât cele din, să zicem, Norvegia. UPDATE: Președintele CJ dezminte informațiile din studiul InfoCons.
Iarna, la jumatate lui martie: Timisul e sub cod galben de ninsori, polei si vant
Nici vorbă de primăvară în următoarele zile. Timișul intra, luni seară, sub un cod galben de lapoviță și ninsoare. Se anunță, de asemenea, polei și intensificări ale vântului.
Vreme tot mai rece in vest. Atentie, se anunta polei!
Vestul României scapă de codul galben de ninsori, dar va trebui să fim cu mare băgare de seamă: în următoarele două zile se așteaptă precipitații mixte, care vor duce, spun meteorologii, la producerea de polei. De asemenea, temperaturile vor fi extrem de scăzute, cu doar câteva grade peste 0.
Eveniment inedit in Parcul Botanic: alergare in slip
„Ia cu tine numai slipul, hai să… numărăm nisipul”, spun versurile unui cântec. Ei bine, sâmbătă, 3 martie, veți putea, eventual, să numărați… fulgii de zăpadă. Asta pentru că sunteți invitați la o alergare în slip.
Se circula in conditii de iarna in Timis. Nu sunt sosele inchise
Iarna nu se dă încă dusă. Conform meteorologilor, până în 4 martie mai avem de tras. Până atunci se vor semnala în Banat noi ninsori, polei și intensificări ale vântului. Reprezentanții Consiliului Județean Timiș spun că se circulă în condiții de iarnă pe drumuri.
Zapezile si gerul fac ca LPF sa amane runda din weekend la fotbal
Prima etapă a play-off-ului şi a play-out-ului Ligii 1 a fost amânată ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, după ce şefii echipelor din primul eşalon au făcut o adresă către LPF prin care au solicitat ca partidele programate în acest weekend să nu se mai joace!
Noapte cu -17 grade! Apoi vine poleiul
Urmează cea mai friguroasă zi din an! Timișul și vestul țării sunt sub un cod galben care vizează un val de frig. Avertizarea este valabilă până pe 2 martie. Apoi va reîncepe să ningă și este posibil să se producă polei.
Sosea din Timisoara, caut proprietar! Cum a aflat primaria ca raspunde de un drum din oras
A fost patinoar pe Calea Aradului, porțiunea dintre sensul giratoriu de la Decathlon și cel de la Mahle. Ca la noi la nimeni: nicio instituție nu „revendica” aparține această porțiune de drum și, deci, nu se știa cine trebuie să intervină pe ea! Până la urmă, misterul a fost lămurit.
14 utilaje anti-ghetus, pe strazile din Timisoara
A doua zi de iarnă la Timișoara, de două ori mai multe utilaje pentru curățarea străzilor. Sunt 14 mașini care acționează cu lama și împrăștie clorură de sodiu, pentru a îndepărta zăpada și a combate poleiul.
Restrictii de trafic in Serbia, din cauza vremii proaste
Mare atenție! Autoritățile sârbe au anunțat că traficul în Punctele de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I și II este deschis doar pentru autoturisme și microbuze de maximum 3,5 tone. Mașinile de marfă, indiferent de gabarit, trebuie să aștepte îmbunătățirea vremii.
7 utilaje curata zapada pe strazile Timisoarei. Frigul dureaza cel putin pana la 1 martie
La Timișoara a nins puțin și sunt așteptate și în continuare căderi de zăpadă. Unele străzi sunt deja patinoar, mai ales cele secundare, dar acolo deszăpezirea va ajunge după ce vor fi curățate principalele artere. Sunt 7 utilaje care intervin.
E deja foarte frig, vin si ninsorile!
Codul galben de frig rămâne valabil până pe 1 martie, dar, din noaptea de duminică spre luni, Timișul intră și sub un cod galben de ninsori.
Candidat din Timis eliminat din examen, la bacalaureat
„Numa-ncet, ca la Făget”, se spune prin părțile locului. Eliminarea liceanului care dădea examen la Engleză la liceul din localitate a fost însă una rapidă. Supraveghetorii l-au prins cu telefonul mobil și l-au trimis acasă. Este eliminarea cu numărul trei în Timiș la bacalaureatul de iarnă.
Un licean eliminat la Bacalaureat, in Timis. A fost prins cu un telefon mobil
Bacalaureatul de iarnă are deja primul eliminat în Timiș. Probele de competențe sunt unele la care nu merită să… „riști”, dar totuși se întâmplă și eliminări. Practic, la problele care se dau în în aceste zile nu se dau note, dar, totuși, unii elevi simt nevoia să le fraudeze…
Start Bac! Peste 3.900 de elevi din Timis s-au inscris la prima proba a bacalaureatului de iarna
În 2018, bacalaureatul începe iarna. Probele de evaluare a competențelor se vor da începând de luni, 12 februarie. Examenele scrise rămân, ca de obicei, pe vară, liceenii din clasa a XII-a având o grijă în… minus, în luna iunie. Peste 3.900 de candidați din Timiș dau luni prima probă a bacalaureatului.
Incepe Bacalaureatul de iarna. In Timis sunt peste 4.400 de candidati
2018 este primul an când bacalaureatul începe iarna și se termină vara. Nu sunt mai multe probe, sunt aceleași ca în fiecare an, dar Ministerul Educației au decis ca probele de competențe să aibă loc în luna februarie, iar examenele scrise, în luna iunie.
Inca o vacanta ratata la Kopaonik. Turisti nevoiti sa plece spre Timisoara in noaptea de Revelion
E frumos și ieftin la Kopaonik, în Serbia, dar unii dintre cei care au ales să-și petreacă acolo această vacanță de iarnă au trăit un coșmar. Unii au rămas fără mașini, alții s-au îmbolnăvit din cauza mâncării și au fost nevoiți să plece spre casă chiar la trecerea dintre ani! O turistă a pus în balanță plusurile și minusurile ultimului concediu din țara vecină.