Categories: Primăria Timişoara

Corneliu Vaida, Viorel Sasca, Virgil Hosu, printre cei aproape 40 de noi cetateni de onoare ai Timisoarei

Aproape 40 de revoluționari au devenit, miercuri, cetățeni de onoare ai Timișoarei. Printre ei, un potențial candidat la primărie, un fost consilier județean, un fost consilier local, dar și un președinte de asociație a revoluționarilor. În 2014, la împlinirea a 25 de ani de la declanșarea Revoluției din 1989, alți aproape 80 de revoluționari au primit aceeași distincție. UPDATE: Lorin Fortuna a anunțat că ar putea candida anul viitor la primărie!

Anul trecut, la 25 de ani de la Revoluția din 1989, mai mulți revoluționari au primit titlul de cetățean de onoare al Timișoarei. Au fost aproape 80, printre care un consilier local, doi consilieri județeni, un deținător de recorduri sportive extreme, dar și unul dintre cei mai apreciați fotografi. Printre cei decorați s-a numărat și Lorin Fortuna, care, în prima fază, n-a vrut să accepte titlul, însă ulterior a revenit la sentimente mai bune. Încă de atunci au apărut discuții aprinse, despre numele care lipseau de pe lista noilor cetățeni de onoare, însă aceasta a fost comunicată primăriei de către Secretariatul de Stat pentru Revoluționari. Între timp, aceeași instituție a reevaluat situația și, în acest an, a înaintat administrației locale încă o listă de revoluționari care pot primi titlul de cetățean de onoare al Timișoarei.

Astfel, în plenul extraordinar al CL de miercuri, 16 decembrie, au devenit cetățeni de onoare ai Timișoarei Ioan Antochi, Viorel Arhip, Moisă Baciu, Ioan Gheorghe Bândaru, Sorin Bulgăr, Aurel Chindea, Vasile Mircea Conisceac, Marian Cozariuc, Gerhard Culman, Alexandru Corneliu Cuțară, Marius Petrișor Dalea, Aurel Ghibirdic, Virgil Hosu, Marius Iacovania, Iosif Jude, Andrei Matei Kali, Eugenia Maria Laszlo, Silviu Viorel Manea, Valeriu Constantin Marcu, Sabin Mărieș, Marian Melinte, Ionel Oncioiu, Maricel Părpăluță, Viorel Zoltan Sasca, Călin Vasile Vasi, Adrian Velcsov, Nicolae Lăzărescu, Valer Bercia, Ioan Dan Ciataraș Lossen, Ștefan Florin Cuzic, Cătălin Nicolae Galoș, Sandu Ambroziu Hanuș, Sorin Radu Iordăchescu, Ioan Joldiș, Aurel Popovici, Nicolae Iosif Rusan, Corneliu Vaida și Daniel Zăgănescu. Astfel, vor primi această distincție fostul consilier județean țărănist Viorel Sasca, fostul consilier local Călin Vasi, dar și Virgil Hosu, președintele Asociației Altar. De asemenea, va deveni cetățean de onoare al Timișoarei Corneliu Vaida, unul dintre cei mai activi contestatari ai lui Nicolae Robu. Vaida cochetează, se pare, cu ideea de a candida, în 2016, la Primăria Timișoara, eventual din postura de independent.

UPDATE: Corneliu Vaida nu a fost prezent pentru a-și ridica diploma de onoare. Spre deosebire de alți ani, plenul festiv al CL Timișoara a fost mai puțin agitat. Nu au lipsit însă discursurile agitate. Tudorin Burlacu a acuzat presa că… dezbinat revoluționarii. „I-am auzit pe cetățenii de onoare propuși, mă bucur că mulți sunt de la Asociația ALTAR, care și merită, dar regret că au existat asociații cum e a noastră care nu au știut, că poate am fi propus și noi, mai aveam oameni. Vă spun foarte trist că acum, la 26 de ani de la Revoluție, constat că, din victorioșii din 1989, suntem loserii Revoluției acum. Cauza este foarte clară: noi am fost uniți atunci, pentru că în fața morții nu aveam decât unitatea, nu ne aștepta decât un singur glonț. Nu s-a realizat o separație reală a puterilor de stat, nu s-au făcut pașii pe care i-am cerut în vederea democratizării statului nostru. Presa, împreună cu ei, a reușit să ne destabilizeze, să ne creeze o imagine tristă în fața cetățenilor, a reușit să ne învrăjbească, să ne compromită”, a tunat Burlacu. Lorin Fortuna a ținut, la rândul lui, un discurs în care l-a criticat violent pe Nicolae Robu, pentru că a distrus orașul, și a anunțat că se gândește să candideze, anul viitor, la primărie…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Un weekend pentru viitorul copiilor: Târgul educațional Edu Fest Timișoara are loc la Iulius Town

Copiii curioși și părinții informați sunt așteptați în acest weekend la Iulius Town, unde vor…

3 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 27 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

32 de minute ago

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

9 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

9 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

14 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

15 ore ago