Se cauta director la Sport Club Municipal, Radu Toanca vrea sa fie sef cu acte in regula

La câteva săptămâni de la înființarea Sport Club Municipal Timişoara, primăria vrea să scape de… „găselnița” prin care a fost numit un director interimar. La jumătatea lunii ianuarie va fi organizat un concurs pentru ocuparea unor posturi vacant, inclusiv a celui de director. Radu Țoancă își va depune dosarul.

În această perioadă sunt așteptați să se înscrie la concursul organizat de primărie cei interesați de funcția de director. Candidații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, indiferent de specialitate, absolvite cu diploma de licenţă și să știe să utilizeze la nivel mediu a pachetului Microsoft Office. Nu sunt necesare nici specializări și nici cunoașterea vreunei limbi străine, dar e obligatorie totuși o vechime de cinci ani în specialitatea studiilor absolvite. Se caută, de asemenea, un inspector de specialitate la Compartimentul Economic – Financiar si Administrativ. Candidații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă, în specialitatea economică, și să cunoască, la nivel mediu, pachetul Office. Pentru postul de consilier juridic este nevoie de studii superioară de lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă, în specialitatea drept, și același nivel de utilizare a pachetului Office.

Candidaţii trebuie să aibă cetăţenie română sau a altor state membre ale UE şi domiciliul în România, să cunoască limba română, scris şi vorbit, să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale, capacitate deplină de exerciţiu și stare de sănătate corespunzătoare, dar și să nu fi fost condamnați definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni. Dosarul de înscriere trebuie să conţină: cerere de înscriere la concurs; copiile ale actului de identitate și ale documentelor care să ateste nivelul studiilor; copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, adeverinţe care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor; cazier judiciar; adeverinţă medicală; curriculum vitae. Dosarele pot fi depuse până pe 29 decembrie, la secretarul comisiei de concurs, Eugenia Vătășescu, consilier la Serviciul resurse umane. Proba scrisă se va desfasura în 13 ianuarie 2016, la ora 10, iar interviul e programat în 15 ianuarie 2016, de la ora 12.

În prezent, directorul clubului sportiv este fostul consilier local PSD Radu Țoancă. Acesta a promovat un concurs organizat, în noiembrie, de PMT, pentru un post de inspector la Parcul Copiilor. „M-am înscris la concursul al cărui ocupant are statut de personal contractual în ideea de a mă implica pe viitor în funcționarea clubului sportiv municipal. Poate fi considerată o «găselniță» această idee cu personalul contractual, însă nu exista altă soluție pentru ca viitoarea structură sportivă să funcționeze cât mai repede”, explica Țoancă, în noiembrie. „Am să mă înscriu la concurs, încă nu am depus dosarul. Momentan, lucrăm. Am semnat peste 100 de contracte cu jucătorii, încercăm să punem lucrurile pe direcția cea bună. E nevoie de angajări, pentru că, de la înființarea clubului, doi oameni au făcut munca pe care o făceau anterior câteva zeci”, ne-a declarat Radu Țoancă.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

36 de minute ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

52 de minute ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

3 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

5 ore ago

Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul…

6 ore ago

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu…

17 ore ago