Categories: Justitie

De dupa gratii, Tender le doreste prietenilor sai pace si libertate

Sărbătorile petrecute în detenție le dau ocazia deținuților celebri ai României să mediteze la sensul vieții. Omul de afaceri Ovidiu Tender este ultimul intrat în „galeria” celor care își felicită apropiații prin Internet, de după gratii. Tender ispășește o condamnare de peste 12 ani.

Zilele trecute, Dan Voiculescu, aflat la al doilea Crăciun în închisoare, posta pe blogul personal un mesaj în care vorbea despre cât de dor îi este de familia sa. „După un an mai greu și mai complicat ca oricând, venirea sărbătorilor ar trebui sa fie un moment de liniște, relaxare și căldură sufletească (…) În această zi, gândul meu se îndreaptă către ei, cele mai dragi persoane din viața mea. Românilor le doresc indiferent de vârstă, de opțiunea politică, de statutul material sau social să aibă parte de respect și dragoste din partea semenilor, să trăiască în pace și cu rost pe acest pământ și să aibă sărbători liniștite alături de cei dragi!”, scria Voiculescu.

În prima zi de Crăciun a venit rândul omului de afaceri timișorean Ovidiu Tender să-și felicite apropiații prin intermediul Facebook. „Crăciun bun cu fericire, bucurie și multe împliniri. Vă doresc tuturor prietenilor mei tot binele din lume în pace și libertate. Sunt departe de tot ce îmi este drag și important în viață: copiii mei și familia. Lucrurile simple cândva azi îmi par foarte complicate… Mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis felicitări aici și tuturor celor care sunt alături de familia mea. Să aveți sănătate și noroc în fiecare zi și mai ales să nu rămâneți niciodată singuri! Bucurați-vă și Crăciun plin de lumină!”, a notat Tender. Omul de afaceri petrece după gratii primul din cele 12 Crăciunuri pe care i le-au decis judecătorii.

Magistrații de la Curtea de a Apel București l-au condamnat, în iunie 2015, pe Ovidiu Tender la 12 ani și șapte luni de închisoare în dosarul în care, alături de Marian Iancu, ar fi preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti, societate pe care ar fi prejudiciat-o cu aproape un miliard şi jumătate de lei. În același dosar, Marian Iancu a fost condamnat la 14 ani de închisoare, sentințele fiind definitive. Verdictul a fost anunțat exact cu o zi înainte ca faptele să se prescrie. În 2014, Tender fusese condamnat, în primă instanță, la 11 ani şi patru luni de închisoare. În februarie 2006, Ovidiu Tender a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni economice (dosarul RAFO), alături de Marian Alexandru Iancu, Cecilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Găurean și Bogdan Sălăjan. Acuzațiile au fost înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată și continuată, constituirea și apartenență la un grup de crimă organizată și spălare de bani. Ovidiu Tender este căsătorit și are trei copii.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

7 minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

36 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

12 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

16 ore ago