Categories: Primăria Timişoara

Haosul continua in Calea Sagului: Marele Stat Major inca nu e de acord cu devierea liniei 7 / FOTO

Șanse minime ca interminabilele cozi de mașini de pe Calea Șagului, sensul spre Moravița, să se termine în acest an. Avizul de la Marele Stat Major al Armatei, fără de care nu pot fi mutate liniile de tramvai, nu pare să fi ajuns încă la Timișoara. Ar exista totuși aprobare de la Mediu, pentru mutarea stației de măsurare a aerului.

La începutul lunii decembrie, primarul Nicolae Robu recunoștea că devierea traseului liniei 7 tramvai a fost oprită. Pe lângă lipsa unui acord de la Ministerul Mediului, pentru mutarea stației de măsurare a aerului, nu fusese emis nici aviz de la Marele Stat Major al Armatei, despre care nici măcar nu se știa că este obligatoriu. „Am dat dispoziții de oprire a lucrărilor până se obțin avizele, și de la Marele Stat Major al Armatei, și de la Mediu, pentru mutarea stației de mediu (…) A mai apărut un lucru bizar, că în anul 2015, nu poți să faci așa ceva, extinderea unei linii de tramvai, fără aprobarea Marelui Stat Major, din considerente de apărare (…) Se pare că nu s-a știut legislația, dosarul l-au întocmit cei de la NEPI, dar cei de la Urbanism aveau sarcinile să verifice tot ce trebuie. A fost o scăpare de cei de la Urbanism”, declara edilul.

Între timp, șoferii care vor să traverseze Calea Șagului trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, pentru că, în anumite momente ale zilei, e nevoie și de 45 de minute ca să ajungi de la Piața Iuliu Maniu până la pasaj. Lucrurile nu vor intra în normal prea curând. „Mi-a spus un reprezentant NEPI că s-a obținut aprobarea pentru mutarea stației, dar nu pentru translatare, cum s-a cerut, ci pentru mutarea ei într-o locație învecinată. L-am trimis să ia legătura cu cei de la Direcția de Mediu și Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse, pentru a vedea care este locul cel mai potrivit în zonă. Asta se rezolvă”, ne-a declarat primarul Nicolae Robu. Veștile proaste vin însă dinspre armată. „Promisiunea era că într-o săptămână are loc o ședință la Marele Stat Major și că se va da aprobare. Nu sunt motive să nu se dea. Nu a venit însă nimic”, mai spune edilul. În zonă se lucrează însă, chiar duminică la prânz muncitorii fiind la posturi. „Nu știu ce se lucrează acolo, poate că a venit (n.r. avizul) și nu știu eu”, afirmă Robu. Între timp, cozile de mașini de pe Calea Șagului continuă să scoată din minți șoferii… Chiar și duminica la prânz.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

12 minute ago

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

16 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

17 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

19 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

19 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

21 de ore ago