Pompierii de la ISU Timiș au fost solicitați, vineri, înainte de prânz, să intervină la un accident rutier în orașul Sânnicolau Mare. La fața locului s-au deplasat de urgență opt pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, ulterior fiind solicitat în sprijin și o ambulanță SAJ. În accident…
Șoferi cu mașinile parcate pe pistele de biciclete, amendați la Timișoara
Mulți șoferi ar vrea să fie bicicliști – faci sport, dai din picioare, nu stai cu orele la semafoare și inspiri (pe cât se poate) aer cât de cât curat. Unii, în dorința lor intensă, chiar se trezesc cu mașina pe pista de biciclete, motiv petru care sunt amendați. De la începutul acestei luni, polițiștii…
Focare de infecție pe roți. O mașină abandonată în Timișoara trebuie să stea 12 luni nemișcată pentru a putea fi ridicată
Mașinile abandonate în Timișoara se transformă în adevărate focare de infecție și ocupă locurile de parcare ale altor autovehicule. Polițiștii ar acționa imediat și le-ar ridica, dar legea nu le permite.
Sondaj despre semafoare. Robu vrea să știe ce vor șoferii în Piața Mărăști
El decide, dar vrea ajutoare! Primarul Nicolae Robu își întreabă prietenii virtuali cum preferă turbo-girația din Piața Mărăști, cu sau fără semafoare. Anterior, edilul anunțase că hotărârea finală îi va aparține, după ce va studia și analizele specialiștilor.
Pe segway, la vânătoare de bizoni
De când se deplasează pe segway-uri, polițiștii locali amendează mai cu spor șoferii care parchează pe unde li se năzare. Numai în ultima lună, peste 300 de conducători auto au fost arși la buzunare.
Cu rablele pe șosele. Peste 30% din vehiculele verificate de RAR în Timiș, neconforme
Unii români, atunci când începe să-i lase mașina, „trag” în continuare de ea, nefiind conștienți că acest lucru poate reprezenta un pericol pentru ei și ceilalți participanți la trafic.
Scandal la Vama Cenad. Ungurii controlează la sânge mașinile care ies din România
Nervi întinși la maximum pentru românii care pleacă din vacanța petrecută în țară, dar și pentru alți turiști. O coadă de mașini de mai bine de 4 kilometri s-a format la Vama Cenad, pe sensul de ieșire din țară. Asta, după ce oficialii maghiari au decis să controleze fiecare autovehicul.
După un an și jumătate, SDM va respecta contractul cu Primăria Timișoara: ridică mașinile 12 ore!
La peste un an și jumătate de când a primit, prin atribuire directă, serviciul de blocare / ridicare a mașinilor parcate aiurea, SDM începe, în sfârșit, să respecte contractul. De la 1 septembrie, programul de ridicare a mașinilor se prelungește la 12 ore!
2 minute: atât durează să speli un camion, ca să nu murdărești orașul. Dacă îți pasă
Niciun camion nu pleacă de pe șantierul de la Openville dacă nu este complet curățat. Durează exact 2 minute, iar mașinile ies în traficul din oraș fără să împrăștie praf și noroi.
Nicolae Robu vrea să-i pună la plată pe Ciuhandu, Orza și Grindeanu. Pentru mașinile de serviciu luate de la RATT
Primăria Timișoara, prin Nicolae Robu, i-a acționat în instanță pe Gheorghe Ciuhandu, Adrian Orza și Sorin Grindeanu, alături de alți câțiva funcționari, pentru a recupera un prejudiciu de 350.000 de lei! Asta, pentru că PMT folosea, la vremea respectivă, mai multe mașini aflate în proprietatea RATT, pentru care plătea 30.000 de lei pe lună, lucru considerat ilegal.
#nuparcapetrotuar: campanie pentru șoferi, de la persoanele cu dizabilități din Timișoara
Gândiți-vă de două ori înainte să vă parcați mașina pe trotuar. Gândiți-vă că pietonii nu pot trece, gândiți-vă că cei în scaun rulant și nevăzătorii se pot accidenta, neputând să treacă de autovehiculul pe care l-ați lăsat pe trotuar. V-ați gândit? Atunci ce ar fi să nu parcați pe trotuar? Asta vă cer și tineri cu dizabilități din Timișoara.
Amenda vine de pe Segway. Pentru sute de șoferi parcați pe pistele de biciclete
Patrulele pe Segway ale Poliției Locale fac ravagii printre șoferii care parchează pe pistele de biciclete. De la finele lunii aprilie, de când au început să „bântuie” prin oraș, agenții au dat o mulțime de amenzi.
O să avem 3 parcări cu etaj între blocuri, în Calea Martirilor și Lipovei. Numai să se mobilizeze SDM
Trei parcări cu două etaje, între blocuri. Asta trebuie să înceapă să facă în 2018 SDM, dar, până acum, n-are proiect. Primarul Nicolae Robu le cere drumarilor să se grăbească. Firma municipalității se plânge însă că nu are destulă forță de muncă.
A auzit și Nicolae Robu bancul? „Ce înseamnă TM? Tot Mehedinți!”
Cât o fi nebunie și cât o fi atragerea de simpatie în propunerea lui Nicolae Robu cu parcările gratuite în cartiere doar pentru contribuabilii timișoreni? Asta-i întrebarea, căci e clar că primarul Timișoarei ar putea fi acuzat de popor c-ar fi în amândouă ipostaze, cu doi ani înainte de viitoarele alegeri locale
Parcarea în spatele blocului, numai pentru timișoreni. Robu: Facem echitate, cei din alte județe să-și facă mutație!
Mașinile cu numere de înmatriculare din Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinți și așa mai departe nu vor mai avea acces în parcările amenajate de primărie. Acestea vor fi doar pentru mașinile „de Timiș”, ai căror proprietari plătesc impozite.E ultima idee a primarului Nicolae Robu, care spune că ar avea și cadru legal pentru ea.
Se numără, dar rămân gratis . Ca să nu se certe șoferii, primăria nu va închiria locuri de parcare în cartiere
Primăria se apucă de numerotat locurile de parcare nou create în cartiere. Oricât de multe ar fi acestea în viitor însă, în Timișoara nu vor fi închiriate locuri de parcare pentru timișorenii care își doresc acest lucru. Se opune primarul Nicolae Robu, care nu vrea certuri între șoferi. În cazul firmelor e altă poveste.
Parchezi pe pista de biciclete? Amenda vine de pe… Segway!
Peste 80 de șoferi care au parcat fără jenă pe pistele de biciclete au fost arși la buzunare de polițiștii locali care patrulează pe Segway. Verificările continuă, mai ales că sezonul de pedalat e abia la început.
Weekend cu parfum de epoca la Timisoara: Masini istorice in Piata Operei, tango si picnic in Piata Unirii / FOTO
Mașini istorice strălucitoare și cu ani mulți la bord s-au așezat deja la.. taifas în centrul Timișoarei. E doar „uvertura” unui weekend retro la Timișoara, care continuă, până duminică, în Piața Unirii, unde are loc un picnic și se poate dansa tango.
Coloana de masini pe drumul Timisoara – Deva, din cauza unei treceri la nivel cu calea ferata
S-a format o adevărată coloană de mașini pe drumul care duce de la Timișoara la Deva. Cozile sunt mari și tot cresc și se merge în ritm de… melc. O trecere la nivel cu calea ferată este cea care stă în calea deplasării șoferilor pe acest drum circulat.
Slalom pe Bd. Mihai Viteazu. Groapa de pe Babes are noua… surata / FOTO
Ce poți să-ți dorești mai mult ca șofer, într-o zi de luni, pe lapoviță, decât să fii nevoit să-ți demonstrezi abilitățile de pilot de raliu? S-au gândit să le împlinească dorința conducătorilor auto muncitorii de la gaz, care au revenit și chiar s-au extins într-o zonă în care lucrează foarte des.