Categories: Politicieni

Adam Craciunescu, mazilit de la Romsilva

Ministrul Mediului, Cristiana Pașca-Palmer, a semnat ordinul de revocare a lui Adam Crăciunescu din calitatea de membru al Consiliului de Administrație a Romsilva. Acesta este primul pas în vederea demiterii acestuia și din funcția de director al Regiei Naționale a Pădurilor.

„E implicat într-un proces și nu pot avea încredere că managementul se face corect. Prezumția de nevinovăție se menține, dar după evaluarea făcută e necesar să avem un management care să nu aducă suspiciuni la adresa instituție”, a declarat ministrul Cristiana Pașca-Palmer, într-o intevenție telefonică la o televiziune centrală. Din funcția de director al Romsilva, Crăciunescu va putea fi demis doar de Consiliul de Administrație al acestei regii se arată într-un comunicat al ministerului. „Miercuri, 13 ianuarie 2016, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer, a semnat ordinul de revocare a domnului Adam Crăciunescu din calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Referitor la funcția de director general al RNP Romsilva, ocupată de Adam Crăciunescu, conform OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, singura autoritate care poate numi sau revoca directorul general este Consiliul de Administrație”, se arată în comunicatul Ministerului Mediului.
Timișoreanul Adam Crăciunescu este cunoscut drept om de casă al lui Ilie Sârbu, acesta punându-l și în funcția de șef al Romsilva în vara anului 2012, imediat după instalarea primului guvern condus de Victor Ponta. El a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție privind retrocedarea ilegală a 43.000 de hectare de pădure, prejudiciul adus Romsilva fiind de 330 de milioane de euro. Într-o cauză disjunsă de acest dosar este urmărit penal și protectorul lui Crăciunescu, Ilie Sârbu.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

14 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

16 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

17 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

17 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

17 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

17 ore ago