Ca sa poata intra in Cetate, pompierii decid cum se muta bilele si stalpisorii!

Pompierii vor avea acces în toată zona centrală, după ce le vor preciza exact reprezentanților primăriei care sunt punctele nevralgice. Asta, după ce angajații ISU abia au reușit să intre în Piața Unirii, unde, din fericire, a fost doar o alarmă falsă. Stâlpișorii și bilele care blocheză intrarea mașinilor în zona pietonală împiedică și mașinile de intervenție.

Joi după-amiaza, o autospecială de pompieri, un echipaj SMURD și o mașină de poliție abia au reușit să intre în Piața Unirii. Ei fuseseră chemați printr-un apel la 112, după ce un trecător anunțase că iese fum din acoperișul Vicariatului Sârbesc. Le-a fost însă aproape imposibil să ajungă la locul potențialului incident, din cauza gardurilor metalice din șantier și a stâlpișorilor amplasați în jurul pieții. Pompierii au fost obligați efectiv să îndepărteze „obstacolele”. Nu e prima dată când mașinile de intervenție au probleme din cauza stâlpișorilor și bilelor metalice montate de autorități pentru a împiedica accesul mașinilor în zona pietonală. În toamna anului trecut, o ambulanță a staționat pe liniile de tramvai, blocând traficul, deoarece nu a putut ajunge la locul la care fusese chemată.

Incidentul de joi a condus, vineri, la o întâlnire între reprezentanții ISU și cei ai Primăriei Timișoara. „Specialiști de la ISU și cei din cadrul Primăriei Timișoara s-au deplasat în teren pentru verificarea căilor de acces în zona centrală, în scopul găsirii unei soluții pentru rezolavarea acestor probleme. Conform legii, consiliul local are obligația de a «asigura includerea, în planurile de organizare, de dezvoltare urbanistică şi de amenajare a teritoriului, a căilor de acces pentru intervenţii, a lucrărilor pentru realizarea sistemelor de anunţare, alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu»”, precizează Bogdan Mutu, purtătorul de cuvânt al pompierilor timișeni. Acum, mingea este în terenul municipalității. „Cei de la ISU vor depune luni, în scris, concluziile acestei întâlniri. Nu a fost luat în discuție doar centrul istoric, ci toată zona centrală, unde există probleme de acces pentru mașinile de intervenție. Toate situațiile punctuale vor fi remediate”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

10 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

12 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

12 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

14 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

14 ore ago