alfred simonis psd timis
PSD-istul Alfred Simonis, poate cel mai vocal consilier municipal,, s-ar putea să nu mai candideze pentru un nou mandat în CL. Potrivit unor surse din PSD, el ar cocheta cu ideea unei candidaturi pentru Camera Deputaților.
Alfred Simonis a fost auzit, de altfel, spunând că preferă să meargă la București, caz în care primarul Nicolae Robu ar scăpa de unul dintre cei mai importanți opozanți din CL Timișoara. Aceleași surse susțin că Simonis așteaptă acum un OK de la conducerea centrală a PSD pentru a fi trecut pe listele parlamentare. Pe de altă parte, în acest caz ar putea fi și povestea strugurilor acri. În sensul în care o candidatură la alegerile parlamentare nu exclude una pentru consiliul local, între cele două scrutinuri fiind o diferență de o jumătate de an. Problema ar putea fi însă că, în cazul în care Florică Bîrsășteanu va fi candidatul PSD la Primăria Timișoara, Simonis nu va fi trecut pe locurile eligibile de consilieri. Bîrsășteanu i-a anunțat pe PSD-iștii locali că acceptă o candidatură doar în cazul în care își va face singur lista de consilieri. Or, Simonis, la fel ca alți trepăduși din jurul președintelui Sorin Grindeanu, nu va fi pus pe listă în acest caz.
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…