Categories: Politicieni

Monica Macovei vine la Timisoara! Face dezbatere publica cu Tolcea, Vighi si Giura

Liderul M10, Monica Macovei, se va afla, la sfârșitul săptămânii, la Timișoara. Mai întâi, europarlamentarul va participa la ședințe cu membrii de partid din toată țara, iar apoi se va întâlni cu timișorenii dornici să o vadă, la o dezbatere publică.

Europarlamentarul Monica Macovei, președintele partidului M10, se va afla în perioada 15 – 17 ianuarie la Timișoara. La evenimentele planificate de M10 vor participa delegați din toată țara. Vizita Monicăi Macovei ar putea însemna și un pas înainte în ceea ce privește alegerile locale din vară, având în vedere că M10 Timiș încă nu și-a anunțat candidații pentru Consiliul Județean Timiș, Consiliul Local și Primăria Timișoara . Pe lângă ședințele de partid, Macovei a decis să-și dea întâlnire și cu timișorenii. Aceștia sunt invitați sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 15,30, la dezbaterea publică „Politica în România. Mai are Timișoara un cuvânt de spus?”, eveniment la care vor mai participa și prof. univ. dr. Daniel Vighi, prof. univ. dr. Marcel Tolcea, prof. univ. Silviu Rogobete și Marius Giura, directorul festivalului Gărâna Jazz. Cei care doresc să participe la dezbatere sunt așteptați la Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, amfiteatrul „Dumitru Marieș”, de pe strada Pestalozzi nr. 16.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

38 de minute ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

18 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

21 de ore ago