Domnule Robu, nu marimea conteaza!

Când l-am auzit pe primarul Nicolae Robu la final de 2015 că Timișoara va avea în curând un stadion și o sală polivalentă, ca urmare a unui răspuns corect al Companiei Naționale de Investiții, zău că nu știam dacă edilul liberal e Moșul Crăciun care ne aduce bucuria sau e copilul naiv care mai crede în minunea de sub brad. Fiind mare consumator de fotbal, în prima fază mi-am dorit și eu să fiu copilul, să cred că așa ceva se poate întâmpla, chiar dacă în răspunsul cu pricina nu se vorbește despre fazele de bugetare de către guvernul național. Apoi am observat din răspunsul CNI că este vorba de plasarea noastră pe o listă de sinteză, care, fără să cunosc limbajul birocratic, seamănă mai degrabă cu o listă de analiză după oportunitate, capacitate de finanțare, pesimist vorbind, chiar o listă de așteptare.

Însă dincolo de faptul dacă mai credem în Moșul – eu, Nicolae Robu sau alt microbist – nu trebuie trecută cu vederea o chestiune de bun simț la Guvernul Cioloș. Primarul Timișoarei a cerut în scris finanțatea de către bugetul central a unor proiecte din capitala Banatului, iar la o scrisoare civilizată autoritățile locale au primit un răspuns. E un mare pas înainte. Până acum, sub mai toate guvernele, administrația centrală vorbea prin ramificațiile politice de la nivel local. Titu Bojin, președintele CJT, vorbea în urmă cu vreo doi ani de disponibilitatea Guvernului Ponta de a face stadion la Timișoara. Era vorba de firul scurt ce înnoda diferite compartimente ale propagandei de partid. Sorin Grindeanu venea cu vești despre finanțarea spitalului de copii, dar nimeni nu-ți răspundea cu bun simț la bun simț. Un răspuns civilizat la un demers civilizat.

Revenind la interpretarea superoptimistă dată de primarul Robu depeșei venite de la Compania Națională de Investiții, hai să presupunem că suntem într-o etapă pragmatică și nu una de schimb de amabilități. Pentru a ne băga în seamă CNI, Primăria Timișoara trebuia să înainteze un dosar care să cuprindă o grămadă de acte cu terenul pus la dispoziție de municipalitate, diverse studii, eventual SF și proiect, un material despre oportunitate, ba chiar o HCL de aprobare a predării terenului către CNI. Dosar pe baza căruia CNI te scoate la un moment dat de pe lista „de sinteză” și te bagă la finanțare. Mă întreb ce o fi scris Primăria Timișoara în aceste materiale ca Ministerul Dezvoltării Regionale să considere investiția una prioritară. Și m-aș opri nu la nevoia categoric justificată ca un oraș de talia Timișoarei să aibă o arenă modernă, o sală polivalentă, obiective prin care să explodeze în plan sportiv și cultural.

Nu, când vorbesc de oportunitate, mă refer la grandomania afișată de Nicolae Robu când solicită stadion de 42.000 de locuri și sală polivalentă de 15.000. Și care poate descuraja guvernul să scoată la un moment dat Timișoara de pe lista „de sinteză”, considerându-l, totuși, pe guvern de bună credință și nu un instrument de sabotaj și șantaj politic. „Cluj Arena” are puțin peste 30.000 de locuri pentru un municipiu cu o populație mai numeroasă ca Timișoara. Nu cu mult, dar, totuși, mai numeroasă. La Craiova, unde, chiar dacă orașul e mai mic, se mănâncă fotbal pe pâine, viitoarea arenă va fi tot de 30.000 de locuri. Respectând proporțiile orașului si arenei propuse pentru Timișoara, Arena Națională din București ar fi trebuit să aibă vreo 250.000 de locuri, nu 55.000. Și alea ocupate cu greu cu ocazia meciurilor echipei naționale. Știe Nicolae Robu ceva ce noi nu știm? Anume când va mai umple una dintre Poli un stadion vechi „Dan Păltinișanu” de 30.000 de locuri, ca să ne permitem luxul să stăm ani de zile în „sinteză” cu solicitarea pentru unul de 42.000?