Categories: Pe surse

Dorin Candea, antemergatorul PSD-istilor in partidul lui Basescu; urmeaza Cutu

Dorin Cândea, fostul cărător de geantă al lui Titu Bojin și al altor PSD-iști, a ajuns în Mișcarea Populară Timiș. Cum asta n-a fost de ajuns pentru fostul bișnițar, dar a ajuns și al doilea om de filială, primind funcția de secretar general al MP Timiș. Totul, în disprețul celor care au muncit în partid și acum se văd dați la o parte. Cândea nu este însă singurul PSD-ist care și-a găsit cuibul în MP, el este doar un fel de antemergător. Potrivit unor surse, la nivelul conducerii naționale a MP există o listă cu cu cei care vor îngroșa rândurile filialei din Timiș. Primul pe listă este consilierul județean PSD Dorin Cutu. Acesta are un trecut asemănător cu al lui Cândea. A intrat în politică pe mâna lui Gigi Becali, fiind chiar șef al PNG Timiș. A trecut apoi la PDL unde a primit funcțiiile de șef al ARR Timiș și consilier județean. A trecut apoi la PSD, prin ordonanța traseiștilor, și a fost recompensat cu șefia Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Timiș, o instituție extrem de bănoasă, și nu e vorba de salariu. Mai trebuie spus că cei doi au colaborat în afareri, Cândea vânzându-i lui Cutu o benzinărie în Buziaș.

Un alt om pe lista cu viitori „populari” este Sorin Cociobea. Fost cărător de geantă al deputatului Alin Popoviciu, Cociobea s-a încumetrit și cu Cutu. Împreună au plecat din PDL în PSD, dar el s-a supărat și a demisionat de la social-democrați, nefiind însă primit înapoi în PNL. Un al treilea nume pe listă este cel al lui Traian (Titi) Stancu. Acesta l-a adus în politică pe Cândea încă de când funcționau în PNL. Despre Stancu e greu să spui în ce partid e acum (probabil ALDE), fiindcă n-a ratat probabil nicio formațiune, e adevărat cu excepția PSD. Potrivit acelorași surse, lor li se vor alătura în primăvară și doi parlamentari. Numele acestora n-au fost însă deconspirate, putând fi din cauza asta și un bluf. Cu această cohortă PSD-istă (atenție, apropiată de Titu Bojin!), e foarte interesant cum vor decurge negocierile ulterioare alegerilor locale pentru alegerea președintelui CJT. Se știe, acesta va fi ales acum de consilierii județeni, în urma unor negocieri între partide.
P.S. Surse din PSD afirmă că și președintele filialei, Sorin Grindeanu, vrea să-și planteze în MP un apropiat. E vorba de un cunoscut consilier local PSD, aflat în relații excelente cu Grindeanu.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

14 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

16 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

17 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

17 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

19 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

19 ore ago