Categories: Primăria Timişoara

E voie sa tipi pe hutulus! Consilierii locali vor vota un nou regulament pentru locurile de joaca

La patru luni de la adoptarea unor reguli pentru locurile de joacă din Timișoara de care a râs toată țara, consilierii locali corectează aberațiile. În noul regulament, copiii vor avea voie să țipe!

În octombrie 2015, CL a aprobat un regulament pentru locurile de joacă din Timișoara. Multe din formulările acestuia erau cel puțin ciudate. De exemplu, părinții trebuia să fie foarte atenți și să nu-și îmbrace copiii cu „îmbrăcăminte cu accesorii proeminente (capse, fermoare, ţinte metalice etc.)”. De asemenea, adulții nu aveau voie în parc „sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor afrodisiace sau halucinogene, precum și consumul sau posesia acestora în perimetrul spațiului de joacă”. Însă poate cea mai sucită prevedere era cea care interzicea „producerea de zgomote prin strigăte, utilizarea la un volum necorespunzător a aparaturii audio”! Altfel spus, copiii nu aveau voie, cu niciun chip, să țipe în parc! Imediat după vot, primarul Nicolae Robu recunoștea că regulamentul e puțin… șui. „Este un îndrumar de bună conduită, mai degrabă (…) era deplasat să se pună sancțiuni pentru câteva dintre lucrurile la care se face referire (…) la vedere nu ar fi normal să se vină nici cu afrodisiace la un loc de joacă (…) Sunt anumite inabilități, să nu le spun altfel. Se impune să se facă anumite ajustări”, spunea edilul.

În plenul de la 1 martie, consilierii locali vor vota un nou regulament pe aceeași temă, la propunerea primarului Nicolae Robu și a consilierului PSD Alfred Simonis. „Elaborarea şi aprobarea în regim de urgenţă a acestui regulament (cel din luna octombrie 2015 – n.r.) a determinat numeroase neajunsuri şi observaţii din partea societăţii civile, determinate în principal de modalitatea de redactare a unor reglementări. Conducerea Primăriei Municipiului Timişoara, luând act de aceste observaţii, a procedat la organizarea unei întâlniri de lucru, dedicată îmbunătăţirii regulamentului”, se precizează în referatul care însoțește noul proiect. Astfel, echipamentele de joacă nu vor putea fi folosite de copii cu vârsta mai mare de 14 ani sau de a căror greutate depășește 54 de kg, pe tobogan nu se pot da simultan doi copii. Cei mici nu au voie să mănânce în timp ce se dau în leagăne și nici nu le este permis să stea în picioare.

De asemenea, s-a renunțat la „afrodisiace”, nefiind permis, în spațiile de joacă, accesul persoanelor sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise prin lege. În plus, „pentru evitarea producerii accidentelor”, copiii nu au voie să bată mingea decât dacă în locul de joacă există și un teren de sport. Părinților nu le este permis să mute băncile și coșurile de gunoi și nici să asculte muzică la un nivel foarte ridicat. Amenzile sunt cuprinse, în aceste cazuri, între 500 și 1.000 de lei, la fel ca și pentru situațiile în care veniți însoțiți de cățelul familiei. Regulamentul prevede, de asemenea, amenzi între 1.000 și 2.000 lei pentru cei care nu păstrează curățenia, vin băuți, distrug echipamentele de joacă și mobilierul urban sau rup florile. Întreg regulamentul poate fi citit aici.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

3 minute ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

13 minute ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

18 minute ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

50 de minute ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

O oră ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

2 ore ago