Arhiva pentru eticheta: regulament

Poliția Locală Timișoara, pusă să controleze modul de realizare a spargerilor pentru lucrări edilitare

Poliția Locală Timișoara, pusă să controleze modul de realizare a spargerilor pentru lucrări edilitare

Consiliului Local Timișoara i-a fost propus un proiect de hotărâre prin care Poliția Locală primește noi atribuții. De această dată personalul din cadrul departamentului de specialitate al Primăriei se va ocupa de disciplina în construcții. Printr-un regulament adoptat în 2020, Primăria Timișoara a stabilit reguli clare conform cărora să fie realizate spargerile tehnico-edilitare. Toate bune

În piețele din Timișoara apare … masa socială

Persoanele cu posibilități financiare reduse, care vor să vândă în una dintre piețele orașului, dar nu dispun de fonduri și au cantități mici de marfă, vor avea parte, conform regulamentului de funcționare a societății Piețe SA aprobat de Consiliului Local, de o … masă socială. Mai precis, ei vor putea vinde gratuit acolo, dar măsura

Municipalitatea timișoreană stabilește reguli pentru artiștii care lucrează pe străzile orașului

Mult iubiți de fostul primar, artiștii stradali care vor presta pe străzile Timișoarei își vor desfășura activitatea dupa un nou regulament. Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură, a pregătit Regulamentul de desfășurare a activităților cultural-stradale, pentru categoriile de solicitanți care includ: muzicieni, actori, dansatori, artiști din sfera artelor vizuale și nu numai. Aceștia pot participa

Timpark

Se modifică regulamentul TIMPARK. Se măreşte numărul de străzi care vor intra în sistemul de plată

Sistemul TIMPARK va avea unele modificări şi completări. Propunerea de modificare se află în consultare publică pentru 30 de zile lucrătoare, ulterior urmând a fi supusă aprobării Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice în Municipiul Timișoara – TIMPARK, anunță modificarea și completarea prevederilor Regulamentului de funcționare a

S-a schimbat regulamentul de gestionare a deşeurilor din construcţii şi demolări. Se introduc noi obligații

Din această lună au intrat în vigoare Hotărârea Consiliului Local nr. 320/2022 privind aprobarea Regulamentului privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări în Municipiul Timişoara și Hotărârea Consiliului Local nr.333/2022 privind aprobarea Regulamentului privind stabilirea măsurilor de protecţie a mediului în timpul executării lucrărilor de construcţii în Municipiul Timișoara. Acestea aduc o serie de modificări

Se votează modificarea regulamentului Timpark. Mașinile de firmă și cea a soției devin „Rezident”

Proiectul de modificare a regulamentului de funcționare al Timpark, prin intermediul cărora mașinile de firmă ale locatarilor sau cea de a doua mașină a familiei poate primi abonament de tip rezident intră în sfârșit la votul consilierilor locali. Exact abonamentele de tip Rezident au creat și cele mai mari probleme. Odată pornit programul de acordare

Regulamentul ”reparat” al programului de sprijin financiar de reabilitare a clădirilor istorice din Timișoara intră în dezbatere publică

Noul regulament de susținere a reabilitării fațadelor clădirilor istorice din Timișoara va putea fi dezbătut de cetățenii interesați. Primăria Timişoara va organiza luni, 16 mai, ora 17.00, dezbaterea publică pe „Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului pentru aplicarea Programului de sprijin financiar pentru creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție

Primăria Timișoara a elaborat un nou set de reglementări pentru terasele din oraș. Urmează votul Consiliului Local

Primăria Timișoara a elaborat un nou regulament de amplasare și funcționare a teraselor, acum e rândul consilierilor locali să analizeze propunerea și sa decidă dacă îl aprobă sau nu. Iar votul poate deveni extrem de interesant, având în vedere ultimele… neliniști în interiorul USR. Ca principale modificări se propun eliminarea platformelor și amplasarea terasei pe

Tinerii investitori imobiliari din Ovidiu Balea vor putea face doar case de factură modernă, fără „pastișe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice”

Le-a oferit terenurile pentru casă, acum dorește să impună și stilul arhitectural al zonei. Vorbim despre Primăria Timișoara, în relația cu tinerii care au primit terenuri în zona Ovidiu Balea pentru a-și ridica o casă. Municipalitatea le va propune consilierilor locali votarea ”Regulamentelor pentru construirea locuințelor pe parcelele acordate tinerilor între 18 și 35 de

Noul sistem de parcare din Timișoara, mai scump și extins, complet funcțional din luna martie 2022

Marți, într-un nou plen extraordinar, Consiliul Local Timișoara va avea la votat proiectul de hotărâre pentru înființarea noului Serviciu de gestiune TimPark, parte și direct subordonat municipalității. Dar, la pachet nu va fi supus votului și noul regulament de parcare, care va deveni complet funcțional în luna martie 2022, anunță viceprimarul Ruben Lațcău. Nici după

Municipalitatea timișoreană schimbă regulamentul TimPark după dorințele cetățenilor. Ziua de sâmbătă rămâne gratuită

Ideile revoluționare cu care noua administrație a Timișoarei a venit, încercând să facă cetățenii să lase  deoparte mașina prin ”manipularea” sistemului de parcare TimPark, suferă o serie de modificări înainte de a ajunge la votul consilierilor locali. Cea mai importantă schimbare din programul de taxare este că ziua de sâmbătă va rămâne gratuită. Primăria Timișoara

la porumbei

Cățeii și pisicile de pe stradă, victorie împotriva porumbeilor din centrul Timișoarei. A fost aprobat regulamentul animalelor de companie

Consilierii locali timișoreni nu au ratat ocazia să mai dezbată (încă) o dată pe tema animalelor de companiei din oraș, a câinilor și pisicilor vagabonzi, respective a porumbeilor din centrul capitalei Banatului, cu ocazia ședinței de plen în care regulamentul a fost aprobat. La final, după patru luni de păreri pro și contra, mai bine

caine

Primarul Timișoarei dorește schimbarea legislației în domeniul deținerii animalelor de companie

Modul în care este reglementat felul în care cetățenii dețin la Timișoara un animal de companie ar putea să se schimbe. Primarul Dominic Fritz a anunțat acest lucru, actuala hotărâre de consiliu local, una extrem de restrictivă față de proprietarii de animale, urmând să fie înlocuită cu un alt regulament. Decizia și anunțul vine după

colterm

Robu nu vrea racordări cu forța la Colterm: Nu suntem în totalitarism! Regulamentul pentru energie termică va fi refăcut

Dezbaterea publică pe tema regulamentului serviciului public de alimentare cu energie termică în Municipiul Timişoara a fost anulată. Primarul Nicolae Robu a solicitat refacerea proiectului, în așa fel încât să nu reiasă că toate noile construcții din oraș trebuie obligatoriu racordate la Colterm, pentru că nu acesta este scopul.

colterm

Blocurile noi din Timișoara, legate obligatoriu la sistemul centralizat de termoficare. Primăria și Colterm pun reguli noi

Adio centrale termice de casă, apartament sau bloc! Dacă regulamentul serviciului public de alimentare cu energie termică trece de plenul CL, noile construcții ridicate în Timișoara trebuie racordate la sistemul centralizat. Timișorenii sunt chemați înainte la o dezbatere publică.

teatrul german

Primaria Timisoara nu poate face concurs de director la Teatrul German. Instanta a suspendat regulamentul votat in CL

Concursul pentru funcția de director al Teatrului German de Stat mai așteaptă. Tribunalul Timiș a suspendat hotărârea de consiliu local prin care fusese aprobat regulamentul concursului. TGST are director interimar din toamna trecută, după ce lui Lucian Vărșăndan nu i-a mai fost prelungit contractul, pentru că primăria a decis să nu-i evalueze proiectul de management prezentat conform legii.

La Timisoara, copiii rotunjori nu au voie pe tobogane. CL a votat o regula pe care o eliminase acum un an si jumatate

Consilierii locali au decis să le interzică accesul pe leagăne și tobogane copiilor peste 14 ani sau celor care au o greutate mai mare de 54 kg. Este a treia modificare a regulamentului pentru locurile de joacă din Timișoara votată în plen. Culmea este că această interdicție exista în prima variantă a regulamentului, dar a fost eliminată la cea de-a doua!

Circ si… patefon in CL Timisoara. Social-democratii acuza liberalii ca au uitat cum e cu democratia

Circ fără bani, în plenul CL Timișoara, unde unul dintre proiectele de pe ordinea de zi prevedea modificarea regulamentului de funcționare al acestui for. Consilierii s-au certat zeci de minute, au luat apoi o pauză și, după aproape 4 ore de ședință, proiectul a fost retras de „patefonul” primarului. Adică exact de inițiator, liberalul Grigore Grigoroiu.

Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului

Consilierii locali au votat regulamentul referitor la circulația ambarcațiunilor pe raza Portului Timișoara, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Grupul PSD s-a abținut, spunând că inițiativa trebuie să aparțină Administrației Căii Navigabile, nu RATT. Cu tot cu regulament, un lucru e sigur: transport în comun pe Bega nu vom avea prea curând. De vină e… guvernul.

Top