Categories: Primăria Timişoara

Macar atat: se repara aleile facute praf din Parcul Botanic

Timișorenii nu-și vor mai rupe picioarele la plimbare prin Parcul Botanic. Până ca zona să intre într-un proces de reabilitare masivă, primăria va face totuși unele reparații de bun simț. Refacerea Parcului Botanic așteaptă însă fondurile europene.

O plimbare prin Parcul Botanic nu mai este demult, așa cum ar trebui să fie, o încântare. Aleile sunt sparte și pline de gropi, iar iluminatul este mai mult o amintire. Totuși, primăvara ar putea aduce unele îmbunătățiri. Asta spune primarul Nicolae Robu, care admite că situația este gravă. „În Parcul Botanic vom repara aleile. Sunt foarte degradate și nu mai putem să le lăsăm așa. Nu va fi o lucrare de investiții, ci una de întreținere, de reparații. Proiectul de reabilitare va fi depus pentru finanțare pe fonduri europene”, a declarat edilul.

Anul 2016 va însemna mai multe lucrări de refacere a parcurilor Timișoarei. În primăvara ar trebui să se încheie șantierele din Pădurice și de la Balta Lămâița, iar în bugetul local sunt prevăzuți bani pentru reabilitarea Parcului Central. „Noi vrem să obținem finanțare europene pentru proiectele din Parcul Central, Parcul Civic și Parcul Botanic. Sunt finalizate proiectele pentru toate trei, iar sumele sunt importante. La unul dintre ele vor începe sigur lucrările în acest an, propunerea noastră fiind Parcul Central”, spune viceprimarul Dan Diaconu. Într-o postare pe Facebook, fostul viceprimar Adrian Orza spune că și în vremea administrației Ciuhandu reabilitarea Parcului Botanic a fost propusă pentru fonduri europene. Proiectul era estimat să coste peste 12 milioane de lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Noi succese ale echipei de studenți ai Facultății de Drept Timișoara

Echipa Facultății de Drept Timișoara a participat, în perioada 6–8 martie, la Atena, la runda…

4 ore ago

Timişoreanca Adina Szitar este noua şefă a Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). A fost propusă de USR şi înlocuieşte o PSD-istă

La propunerea USR, timişoreanca Adina Szitar a fost numită astăzi în funcția de inspector general…

6 ore ago

Primăria Ghiroda le aminteşte organizatorilor de evenimente de obligaţia privind plata impozitului pe spectacole

Primăria Comunei Ghiroda le transmite operatorilor economici, organizatorilor de evenimente și tuturor persoanelor care desfășoară…

7 ore ago

Se reia circulația vaporașelor pe Bega

Societatea de Transport Public Timișoara anunță reluarea transportuuil public pe apă pe canalul navigabil Bega,…

8 ore ago

Viitorul energiei, întors pe toate fețele la UPT în cadrul conferinței „AIEE Talk – Cariera în industria energetică”

Interes major pentru un subiect important de viitor! Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit conferința „AIEE…

10 ore ago

La Muzeul Satului Bănățean Timișoara s-a terminat reorganizarea. Se redeschide pentru public, de duminică

Închis pentru public la scurt timp de la numirea unui nou director, în persoana lui…

12 ore ago