Categories: Invatamant

Lupte cu roboti la Timisoara! Incepe o noua editie RoboTEC

Timișoara va fi gazda unui noi eveniment inedit! Vorbim despre o „luptă” a roboților ingenioși, care vor concura în cadrul unei noi ediții RoboTEC. La competiție vor participa peste 50 de studenți.

În perioada 1 – 3 aprilie va avea loc cea de-a doua ediție a concursului RoboTEC (Robot Engineering Contest). Evenimentul este organizat de Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare), în colaborare cu UPT și mai multe companii din sfera IT&C. Ce înseamnă RoboTEC? „Este o competiție care se adresează studenților pasionați de robotică și inteligență artificială. Scopul concursului este aprofundarea cunoștințelor și îmbunătățirea capacităților participanților în ceea ce privește crearea, programarea și testarea unui robot autonom”, au transmis organizatorii. În cadrul concursului se vor regăsi 27 de echipe, adică 51 de studenți și șapte mentori. Participanții vor fi evaluați în cadrul a patru probe, respectiv: proba de urmărire a liniei, proba în care adversarul este împins în afara unui ring circular, proba de ieșire din labirint și proba liberă.
Programul complet
Vineri, 1 aprilie
ora 14:30 – Deschiderea oficială a proiectului – Biblioteca UPT
ora 16 – Conferință embedded – Biblioteca UPT

Sâmbătă, 2 aprilie
ora 10- Line Follower – holul Electro UPT
ora 15 – Freestyle – holul Electro UPT 17:00 – Maze – holul Electro UPT

Duminică, 3 aprilie
ora 10 – Mini-sumo – holul Electro UPT
ora 12:30 – Premierea – Biblioteca UPT

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

7 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

8 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

8 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

8 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

8 ore ago