„Nu ne vindem tara!” Faza pe „bungai” si „rosenblumi”

Departe de țară luam pulsul frământărilor locale pe subiectul Poli. Avem investitor ghanez în negocieri. E adevărat, nu e Brad Pitt, nici Angelina Jolie. Dar e mai frumos decât Marian Iancu. Nu e Ion Țiriac, dar nici tare departe, dacă ne luam după mirosul afacerilor. E mai rău ca fratele Negoiță de la Dinamo-PSD? Să fim serioși? De fapt, ce vorbim noi aici? Suntem ca o fată bătrână fără zestre, fără galerie, fără stadion, fără bani de salarii, cu funcțiile vitale ținute de aparate, dar noi îl vrem pe prințul Mansour de la Manchester City. Nu vă mai amintiți ce povesteau bunicii prin Banat? Cum le-au zis ei fetei să n-aducă moldovean în casă, că sunt atâția feciori cuminți și harnici în sat, să le știe vița și ce apucături au? E, și câte familii sănătoase cu copii frumoși și deștepți n-au ieșit așa?

Ce se poate întâmpla mai rău decât este? Să murim peste câțiva ani, nu la vară, trași în țeapă de un americano-ghanez? Să nu mai vedem atâta politic în jurul fotbalului, funcții repartizate pe algoritm și sabotaj la greu din zona PSD? A, da, ne mai paște pericolul să ajungem de vreo două ori vicecampioni și apoi să ni se taie macaroana? Măi, fraților, de când nu vă mai place pokerul? Hai să jucăm mize mari, nu să stăm finanțați de stat și cu țintă de performanță locurile 9-12 într-un campionat și-așa slab al României. Decât așa, mai bine tragem obloanele până când se poate mai mult. La o singură chestiune să fie atente autoritățile: clauze care să permită întreruperea contractului în caz de colaps, clauze pentru palmares și drept de folosință al numelui și culorilor, clauze pentru mutarea echipei din oraș și așa mai departe.

Tot de departe de țară am aflat și că PSD nu poate dovedi că viceprimarul Traian Stoia e membru de partid ca să-l poată și exclude de acolo. Apoi am fost informat că președintele Sorin Grindeanu a găsit adeziunea lui Traian Stoia, deci poate să-l dea afară din partid. Greu, foarte greu. Dacă atâta le-a trebuit pesediștilor să-l termine pe moșu’, vă dați seama cât de greu le-ar fi să explice – nu mie, ci propriului electorat – ce-au văzut la el când l-au pus pe liste, ce calități avea ca să fie propus viceprimar al Timișoarei, ce a adus acest om plus valoare umană și profesională administrației locale și mai ales dacă și-a meritat salariul ala de vreo 50.000 de euro în tot mandatul?

La fel de departe de țară am aflat că nu numai în Timișoara există primari pitorești. Într-o frumoasă capitală europeană, pe faleza de pe malul stâng al râului Liffey vezi zeci de palmieri. Pe poduri, la fel. În ghivece, în februarie, la 1-2 grade Celsius, E adevărat că în acea capitală termometrele mai rar coboară sub zero. Cum la fel de adevărat este că nici vara nu cresc mult peste 20. Însă ce aveau primarii ăia pitorești de pe râul Liffey mai rațional decât ai noștri este selecția statuilor amplasate de-al ungul anilor în mai multe locuri din centrul orașului. Nu tu o „Coajă de om”, o „Eva”, „Supermam” și alte delicii postmoderniste. Doar un ac al mileniului pus cam de-amboulea, dar în rest istorie și inspirație.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

9 minute ago

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

30 de minute ago

Rectorul UPT trage un semnal de alarmă: educația e subfinanțată în România, iar banii pentru cercetare sunt puțini

„Educația este subfinanțată într-un moment critic pentru România. Cercetarea se află pe ultimele locuri în…

31 de minute ago

Bega Noir aduce la aceeași masă scriitorii de crime și profesioniștii justiției

Festivalul de literatură polițistă românească Bega Noir a avut loc în 6–7 februarie 2026, la…

33 de minute ago

Dumbrăvița intră oficial în „pâine”! Meci de Cupă contra uneia din surprizele primei ligi, FC Argeș

CSC Dumbrăvița încheie faza grupelor din Cupa României în compania unei prim-divizionare, FC Argeș Pitești.…

O oră ago

„Marea ţiganiadă” PNL-istă

Mărturisesc că iniţial nu am înţeles deloc demersul Primăriei de-a închiria un spaţiu în buricul…

4 ore ago