Categories: Politicieni

Petrica Folica: Eu nu mai fac parte din PNL demult, e problema lui Robu daca stie sau nu!

Un an și jumătate: atât pare să fie durat „aventura” liberală a pitorescului Petrică Folică! Ajuns în CL Timișoara pe listele PP-DD și devenit celebru după ce a blocat vânzarea sediului către PSD, Folică a intrat apoi în PNL. După ce a fost plasat pe poziția a 14-a a listei pentru CL Timișoara, el spune acum că nu mai este membru de partid! Folică nu și-a depus însă oficial demisia.

În iunie 2014 eșua „puciul” pentru schimbarea viceprimarului liberal Dan Diaconu. Asta, și pentru că Petrică Folică, consilier PP-DD, a plecat din plen, declarându-se șocat de atitudinea pro-rusă a lui Bogdan Herzog, propus să-i ia locul lui Diaconu. La vremea respectivă, Robu lăsa o portiță deschisă pentru Folică, pe care se arăta dispus să-l primească în partid. „Avem toate motivele s-o facem, pentru că un om care arată coloana vertebrală și conștiință trebuie valorificat. Același om a salvat primăria de la o situație care ar fi fost extrem de critică, când PSD încerca să pună mâna cu 100.000 de euro pe o clădire (…) Petrică Folică este un consilier local cu conștiință”, declara Robu. Mutarea s-a oficializat în septembrie 2014, odată cu „ordonanța traseiștilor”.

Povestea de iubire dintre Petrică Folică și PNL pare însă să fi luat sfârșit. Luni, PNL Timiș și-a anunțat lista cu care va ataca, în iunie, alegerile pentru CL Timișoara. Folică se afla pe locul 14, înaintea lui aflându-se candidați precum Adrian Lulciuc, Olimpia-Maria Oprea, Daniela Mariș, Ciprian Mihok, Robert Kristof, Lorenzo Barabas sau Lucian Căldăraru, cu toții aflați la prima încercare de a intra în CL. Consilierul și-a trecut pe Facebook că este „independent” și a scris că „timp de 26 de ani am fost minţiţi (…) vedem mereu cauza mizeriei în afara noastră: în clasa politică, în cercuri imaginare străine, imaginare sau nu, care ar unelti împotriva noastră, în democraţie mai nou etc. Sunt momente când este greu de acceptat, dar s-ar părea că am ajuns deja în faţa alegerii”.

Întrebat dacă știe ca Petrică Folică să se fi supărat, primarul Nicolae Robu, al cărui vot a fost decisiv în stabilirea ordinii viitorilor consilieri, a spus că acesta nu ar avea motive. „Este foarte sus, locul 14 este un loc foarte bun, raportat la poziția pe care a avut-o în urma primelor etape ale procedurii. Îi respect dreptul la opinie, el știe foarte bine de cât ajutor a beneficiat. Sunt lucruri despre care nu are rost să vorbim, pentru că sunt chestiuni interne, nu sunt de prezentat public”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul, refuzând să facă alte comentarii. Petrică Folică spune însă că… nu știe de ce apare pe acea listă de potențiali consilieri! „Nu sunt supărat pe listă, nu am de ce să fiu. Eu nu eram nici la PNL, nici la PDL. Nu știu cum am fost pe listă, o să încercăm să revenim. Vorbesc foarte serios, nu mai fac parte din PNL. De mult timp, nu de acum! Nu știu dacă domnul primar știe, e problema lui”, a declarat, pentru deBanat.ro, Folică. Declarația lui e cu atât mai ciudată cu cât, oficial, el nu a depus la partid nicio demisie! În cazul în care el ar pleca din PNL, ar trebui să părăsească și CL, iar în locul lui ar veni următorul de pe lista… PP-DD! Partid care însă nu mai există…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

2 ore ago

AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

17 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

18 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

18 ore ago