Unicitatea domnului Popa. Dan Popa

Am trăit s-o aud și pe asta! Un politician să spună că nu-și dorește o funcție. Și asta nu fiindcă ar avea alte proiecte, nu-l lasă familia etc., ci pentru că nu ar avea competențele necesare exercitării respectivului job. A făcut-o însă acum liderul PNL Timiș, Dan Popa. „Nu mă pricep la administrație”, a declarat Popa, refuzând astfel candidatura la scaunul de președinte al CJ Timiș. Trebuie recunoscut că gestul său este oarecum demn de laudă într-o Românie a politrucilor hipercompetenți. A mai auzit cineva un politician, de la cei mai mai mari la simpli lipitori de afișe, spunând că nu se pricepe la ceva? Și că refuză din acest motiv o funcție? Or fi fost, dar personal n-am auzit. Doar România este țara politicienilor care se pricep la toate, cred ei. Și la nimic, ar comenta alții. România este țara în care un fotomodel fără rezidențiat era cât pe ce să ajungă ministru al Sănătății. Veți spune că era „tehnocrat”, dar în spatele tehnocratului se vedea privirea tâmpă a lui Cristian Bușoi.

România este țara în care același politician poate fi orice: ministru de Finanțe, al Sănătății, la Transporturi sau al Armatei. Nu contează, funcție să fie! Dacă mergi mai jos, în teritoriu, vezi că orice politruc e gata să primească orice fel de funcție la stat. Dacă îl pui prefect, acceptă. Dacă nu se poate prefect, poate fi șef la Drumuri, la OPC, la Metrologie sau chiar la Spitalul Județean. Orice țuțăr de partid le știe pe toate. Și deasupra de toate să colecteze șpaga. Fiindcă și partidele pun în astfel de funcții oameni nu după competențe, ci după loialitate față de șeful de partid, banii aduși și perspectiva de-a colecta cât mai mulți bani din respectiva funcție. Tot pentru partid.

Revenind la cazul lui Popa, poate fi găsit aici și un revers al medaliei. Respectiv modestia lui să acopere un fel de lașitate de-a te lansa într-o competiție pe care nu știi dacă o câștigi sau nu. Sau poate un fel de comoditate. Dar măcar Popa și-a motivat gestul prin nepricepere. Spre deosebire, de exemplu, de un Sorin Grindeanu care fuge de orice competiție electorală ca dracu’ de tămâie. Și asta, fără să dea cea mai mică explicație, măcar colegilor de partid. Și în orice caz nu pe aceea de nepricepere, fiindcă (și) Grindeanu e specialist în toate.