Vaporasele ar putea veni… la pachet! Trei deodata!

E gata de mai bine de o lună, dar încă nu s-a găsit o modalitate îndeajuns de eficientă de transport de la Galați la Timișoara. Este vorba despre primul din cele șapte vaporașe contractate de primărie. Încă două sunt aproape finalizate și vor fi recepționate la Timișoara. Primarul Nicolae Robu speră că din aprilie vom vedea primul vaporetto pe Bega.

Cele șapte vaporașe sunt construite de SC Spat Yard SRL din Galați, care a câștigat la licitație, în octombrie 2015, acest contract. Prețul oferit a fost de 6.9 milioane de lei. Vaporașele vor avea 12,7 metri lungime și 4,9 metri lățime. La bordul fiecăruia pot urca 50 de persoane. Primul dintre ele trebuie să ajungă la Timișoara în scurt timp. Problema este acum transportul. „E gata demult, cred că din ianuarie. Va veni când se va găsi o posibilitate eficientă de transport. Sunt aproape gata și exemplarele 2 și 3, care vor fi recepționate la Timișoara. Primul a fost recepționat la Galați, pentru că era o primă experiență și pentru comisia de recepție. Acum așteptăm să ne fie trimise toate cele trei exemplare”, a declarat primarul Nicolae Robu. Cel mai probabil, ambarcațiunile vor fi aduse la Timișoara cu trailere. „În martie va veni cel puțin unul, dar transportul costă. Nu e transport de un bax de țigări, este unul mai special. Este costisitor și firma nu a încălcat contractul”, mai spune edilul. Este luată în considerare și varianta ca, la Timișoara, să ajungă deodată cele trei vaporașe. Primul vaporetto a fost încercat pe Dunăre, la Galați, la jumătatea lunii februarie, și, spune Robu, va circula pe Bega din luna aprilie. În prima fază, vaporașele nu vor fi folosite pentru transportul în comun, ci doar pentru agrement. „Oamenii se vor plimba cu ele și vor vedea cum sunt”, afirmă Robu. Cursele vor fi gratuite.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

12 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

14 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

15 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

15 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

15 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

16 ore ago