Arhiva pentru eticheta: bega

Cu vaporaşul pe Bega, din Timișoara până în Otelec, la picnic în pustă

Cu vaporaşul pe Bega, din Timișoara până în Otelec, la picnic în pustă

Duminică, 28 septembrie, STPT organizează o cursă specială cu vaporașul spre Otelec, acolo unde are loc cea de-a treia ediție a evenimentului organizat de Primăria Otelec – „Picnic în Pusta Banatului”. Participanții sunt așteptați să descopere farmecul pustei într-o zi plină de activități: picnic în livadă, gustări tradiționale, târg al producătorilor locali, ateliere pentru copii,

Şi în acest weekend, STPT organizează curse speciale cu vaporaşele până la Utvin

În urma interesului crescut la cursele speciale anterioare, Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) vă așteaptă din nou, în weekendul 30–31 august, să descoperiți traseul pe Bega până la Utvin. În weekend-ul trecut, 272 de pasageri au recurs la cursele organizate de STPT cu vaporaşele  pe ruta Timișoara – Utvin. Plecările din Timişaora se vor

Vaporetto

Se suspendă pentru câteva ore circulația vaporetto pe Bega

Transportul cu vaporetto desfășurat pe Bega se va suspenda, timp de câteva ore, luni, 4 august. În zona cursului de apă va fi organizat un spectacol. Societatea de Transport Public Timișoara informează că, în data de 4 august 2025, activitatea de transport public pe Canalul Bega va fi temporar suspendată, în intervalul orar 06.41 –

Planul Urbanistic General al Timișoarei oprit, Hotărârea de Consiliu Local de aprobare a fost anulată de Tribunalul Timiș

Tribunalul Timiș. Secția Contencios Administrativ, a anulat, în urma unei sentințe emise vineri, întregul Plan Urbanistic General al Timișoarei, mai precis hotărârea Consiliului Local Timișoara care aproba PUG-ul. Decizia vine în urma unei dispute cu societatea Bega Invest SA, care a contestat noul PUG. Respectiva hotărâre fusese aprobată în cursul anului 2023. „Admite cererea de

vaporas Bega

STPT suspendă temporar transportul public pe Canalul Bega

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 2–6 iulie 2025, activitatea de transport public local pe Canalul Bega va fi suspendată, ca urmare a desfășurării celei de-a 34-a ediții a Festivalului Inimilor. În intervalul menționat, nu se va putea desfășura transport public naval între orele 06.30 și 08.40, pe sectorul navigabil cuprins între

Bălăceală scumpă. S-a scăldat în Bega şi a fost amendat cu 1.000 de lei

Un bărbat de 38 de ani a fost prins de poliţiştii locali bălăcindu-se în apele Canalului Bega şi a fost amendat cu 1.000 de lei. Poliţia Locală a atrage atenţia că scăldatul în Bega, aruncarea de resturi în apă sau consumul de alcool pe malurile canalului sunt interzise. Polițiștii locali au în vedere, în cadrul

vaporas Bega

Sâmbătă, circulația vaporașelor pe Bega, suspendată până la prânz

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în data de 14 iunie 2025, circulația ambarcațiunilor de transport public local pe Canalul Bega va fi suspendată temporar între orele 08.00 și 14.06. Această măsură a fost luată pentru a permite desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului Make it! Race it! Recycle it!, organizat pe sectorul

cursa rățuștelor

Cursa Rățuștelor revine pe Bega de Ziua Copiilor, pentru o nouă cauză nobilă

Mult apreciata Cursă a Rățuștelor revine în acest an cu ediția a 16-a. Evenimentul va avea loc pe canalul Bega pe data de 1 iunie, chiar de Ziua Internațională a Copilului. Acțiunea are loc de la ora 17:00, la Podul Mihai Viteazu/Mitropolit Andrei Șaguna. Ajunsă la cea de-a 16-a ediție, Cursa Rățuștelor reunește comunitatea în

Vaporașele pentru transport în comun pe Bega nu vor mai ieși de la iernat, poate în altă formulă

Canalul Bega, pe porțiunea din Timișoara, nu va mai fi cale de circulație pentru transportul în comun, cel puțin nu în actuala formulă. Primăria Timișoara are în vedere oprirea folosirii vaporașelor pentru transportul public. Una dintre mândriile fostului primar Nicolae Robu, transportul în comun cu vaporașe, va fi probabil oprit. Folosirea acestei modalități de circulație

Primăria Timișoara a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noii pasarele peste Bega, de la Parcul Copiilor/FOTO

Pasarela pietonală peste Bega de la Parcul Copiilor are contract de proiectare și execuție semnat. Vor fi trei luni pentru proiectare, după care vor urma alte opt luni pentru execuția lucrărilor. Actuala pasarelă va fi demolată total. Primăria Timișoara a semnat contractul pentru proiectarea tehnică și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților, noua denumire

Timișoara poate avea un port pe Bega. Opt ambarcațiuni din Serbia au traversat granița pe apă și au ”garat” în spatele Catedralei Mitropolitane

Un număr de opt ambarcațiuni au ajuns în acest weekend la Timișoara, navigând din Serbia spre România, pe Bega. Au arătat că se poate, că traficul naval e accesibil, deocamdată la nivel de asemenea ambarcațiuni, cu efecte pozitive asupra turismului. Desigur, cel mai important lucru care trebuie realizat este punctul de frontieră permanent, care să

cursa rățuștelor

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, vom avea o nouă ediție a Cursei Rățuștelor pe Bega

Mult apreciata și gustata Cursă a Rățuștelor pe Bega, cel mai cunoscut și îndrăgit proiect realizat de Rotaract Club Timișoara, se întoarce chiar de Ziua Internațională a Copilului. Evenimentul ajunge anul acesta la cea de a XV-a ediție, iar fondurile adunate vor fi folosite într-un scop nobil, pentru achiziționarea unui echipament medical performant. Cursa este

Începe proiectarea pentru parcarea multinivel a Primăriei Timișoara din spate de la Magazinul Bega

Licitația pentru proiectarea noii parcări multinivel din cartierul Cetate, din spatele magazinului Bega a fost finalizată cu succes. Timișorenii care se deplasează până în centru pentru a rezolva probleme punctuale sau pentru a se întâlni cu cei apropiați vor beneficia de aproximativ 250 de locuri de parcare în urma acestui proiect. Parcarea include un sistem

vaporas Bega

Vaporașele merg de luni din nou până la stația Ardealul

Cu construcția pasarelei Gelu aflată pe final, circulația vaporașelor de pe Bega va putea să se desfășoare din nou pe traseul lung, clasic. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că de luni vaporașele vor circula până la stația Ardealul. Aceasta va însemna și noi grafice de circulație. Cele actualizate se pot consulta pe site-ul www.stpt.ro

Se deschid din nou granițele pentru bicicliștii care pedalează pe pista de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a solicitat din nou Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara deschiderea lunară a unui punct de trecere a frontierei, respectiv două weekenduri în lunile iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Ciclismului, și septembrie, când se sărbătorește Ziua Mondială a Mobilității. Deocamdată au fost aprobate solicitările pe luna martie și aprilie, urmând

centura de vest

Traseul Centurii Vest Timișoara nu va afecta terenuri naturale cu valoare ecologică ridicată sau areale naturale

Traseul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei va traversa terenuri agricole și zone industriale sau comerciale. Va traversa și râul Bega, dar nu va afecta terenuri naturale cu valoare ecologică ridicată sau areale naturale ce pot reprezenta habitat pentru diverse specii, se arată în autorizația de mediu emisă pentru proiect. Etapa aiiutorizației de mediu era

Din a doua încercare, poate va fi cu succes. Primăria Timișoara relansează licitația pentru documentația parcării de la Bega

Primăria Timișoara, prin serviciul TimPark, își încearcă din nou norocul cu organizarea unei licitații pentru realizarea documentației aferente ridicării unei parcări supraetajate pe terenul din spatele magazinului Bega, recuperat anul trecut de la societatea care deține magazinul. O licitație similară a fost lansată în primăvară, dar a fost anulată acum o săptămână, după ce s-a

Pregătiri intense pe malurile Begăi pentru primul mare eveniment din octombrie: “Timişoara 2023.Celebrarea orașului”.

Pregătirile celor de la Horticultura sunt în toi pentru “Timişoara 2023.Celebrarea orașului”. Acest eveniment se va desfășura în weekend, între 6 şi 8 octombrie, în mai multe locații pe malurile Begăi. Angajaţii Horticultura trag tare pentru ca malurile Begăi să arate bine la primul mare eveniment al lunii octombrie. “Colegii noștri au refăcut băncile și

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.