Categories: Timp liber

Prima editie a Zilei Tinerilor: inaugurare de piata neterminata si tineri… pe la terase

Prima ediție a Zilei Tinerilor, care a avut loc sâmbătă, în zona Cetate, nu s-a bucurat de prea mult succes. Deși în program erau trecute o mulțime de activități, lucrurile nu au stat deloc așa. Totuși, primarul Nicolae Robu a avut timp să inaugureze Piața Sfântul Gheorghe, chiar dacă, așa cum recunoaște și el, lucrările nu sunt gata.

Ziua Tinerilor Timișoarei a debutat sâmbătă dimineața. Conform programului transmis de primărie, se promiteau o mulțime de activități, de la muzică, artă și cultură, la ședințe de yoga, demonstrații de levitație și multe altele. La oră de vârf, în centrul Timișoarei, lumea era… dar nu și activitățile promise. „Pe tot parcursul zilei, pe străzile din Piața Unirii, vor avea loc diverse evenimente culturale. Tinerii talentați vor picta, vor face caricaturi, vor cânta la diverse instrumente muzicale, vor dansa balet contemporan, iar publicul va putea participa la lecții de dans, demonstrații de levitație. De asemenea, vor mai avea loc demonstrații de skateboard, jocuri de societate şi strategie”, se arăta în comunicatul oficial. La fața locului, lucrurile au stat altfel. Doar într-un colț al Pieții Unirii s-au desfășurat câteva recitaluri muzicale susținute de tineri. Cât despre jocurile de societate, lecțiile de dans sau atelierele de pictură, acestea nu au fost de găsit. Cel puțin nu sâmbătă la prânz… De tineri era însă plin, dar pe la terase!

Primarul Nicolae Robu a avut timp totuși să inaugureze Piața Sfântul Gheorghe… neterminată. Aici s-a jucat o piesă de teatru a elevilor de la Liceul „Vidu”. „Va fi o piață care va fi folosită din plin pentru tot felul de spectacole de anvergură mai redusă (…) Timișoara este acum plină de locații unde trebuie să pulseze viața sa cultural-artistică. Nu mai vorbim de Piața Libertății, unde avem acum o scenă și vom avea un concert. Ea este prin excelență o piață pentru evenimente, dar e pentru prima dată când avem un concert cu scenă și se apropie momentul marelui concert susținut de Julio Iglesias”, a declarat Robu. Edilul recunoaște că Piața Sf. Gheorghe e neterminată. „Recepția pentru partea întâi a lucrărilor, care cuprinde marea majoritate a lucrărilor, e deja făcută. Am avut două contracte pentru centrul istoric. Primul contract e finalizat, inclusiv procesul-verbal de recepție este semnat. Al doilea contract, care pune în valoare descoperirile arheologice, este aproape finalizat. În mod normal s-ar putea totul finaliza într-o săptămână, dar nu știu ce s-a întâmplat cu firma din Alba Iulia care execută lucrările, în ultima vreme s-a comportat foarte neserios. E păcat pentru că, repet, mai este foarte, foarte puțin de făcut”, a concluzionat Robu.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

55 de secunde ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

27 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago