Categories: Timp liber

Teo Milea canta din nou in Romania! La Music Travel Festival, de la Herneacova

N-a putut sta prea mult departe de casă și prieteni! Teo Milea va susține, în această vară, primul concert de când s-a mutat în Canada. Artistul a făcut anunțul chiar de ziua sa, confirmându-și prezența la Music Travel Festival, de la Herneacova.

Music Travel Festival are loc în perioada 17 – 19 iunie și va fi punctul de întâlnire pentru o mulțime de artiști din țară, dar și pentru cântăreți internaționali. Până acum, din line-up-ul Music Festival fac parte: Ada Milea, Alexandru Usurelu, Basska, Beck Corlan, Emeric Imre, Fără Zahăr, Golan, Grimus, Les Elephants Bizzares, Nopame, Suie Paparude, The Case și Robin and the Backstabbers. Joi, 21 aprilie, chiar de ziua lui, un artist și-a anunțat prezența la festivalul de lângă Timișoara. Teo Milea a plecat, în toamna trecută, în Canada, iar concertul de la Herneacova va fi primul pe care-l va susține în România de când a plecat peste ocean. Teo Milea va urca pe scenă duminică, 19 iunie, de la ora 22.

„Music Travel Festival își dorește să invite peste 15.000 de oameni din mediul urban să petreacă un weekend inedit în natură, în compania unor artiști români și străini renumiți. Astfel, locuitorii județelor Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Bihor, dar nu numai, sunt invitați la trei zile de camping, muzică bună, teatru, activități inedite și sport ce se vor desfășura pe malul lacului Herneacova. Noua locație va dispune atât de scenă acoperită unde se vor desfășura concerte si DJ party-uri, cât și de scenă în aer liber. Cei care doresc să guste pe deplin din atmosfera festivalului, vor putea petrece toate cele trei zile la locația festivalului, fiindcă organizatorii vor amenaja o zonă specială pentru camping. Situat la 30 de km de Timișoara, satul  Herneacova se află la nord de orașul Recaș, în apropierea noii autostrăzi A1 care facilitează accesul din mai multe județe ale regiuni”, au transmis organizatorii. Echipa Music Travel pregătește și evenimente dedicate familiilor. Artiștii internaționali vor fi anunțați începând cu data de 25 aprilie. Prețul abonamentului la Music Travel Festival este, deocamdată, 69 de lei. De asemenea, pentru camping se mai percepe o taxă între 25 și 100 de lei.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

15 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

22 de ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

22 de ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

23 de ore ago