A fi sau a nu fi: Hamlet, cand Shakespeare intalneste Subcarpati / FOTO

Uitați-l pe Hamlet în colanți. Uitați-o pe Ofelia deznădăjduită, în rochie diafană. Uitați fantoma regelui, plimbându-se pe întunecatele holuri de la Elsinore. Uitați tot. Și luați-o de la capăt. Tragica poveste a prințului Danemarcei se dezvăluie altfel, eterică și zgomotoasă. E Shakespeare. Și nu e.

Povestea e știută: Claudius își omoară fratele, devine rege al Danemarcei și se însoară cu regina Gertrude. Prințul Hamlet află întreaga istorie pe zidurile castelului Elsinore, chiar de la fantoma tatălui său, și pune la cale un plan pentru a-i demonstra vinovăția lui Claudius. Sacrifică pentru asta inclusiv iubirea pentru Ofelia, care moare înecată și pe al cărei tată, Polonius, prințul îl ucide în camerele mamei sale, luându-l drept Claudius. Hamlet se sfârșește apoi sub spada otrăvită a lui Laerțiu, fratele Ofeliei, nu înainte de a-l ucide pe rege. Trădare, răzbunare și moarte în întunecata Danemarcă: la fel de actuale și acum, la mai bine de 500 de ani de când au ieșit de sub pana „bătrânului Will”.

Și totuși… La Timișoara, povestea prințului care mimează nebunia, în încercarea de a-și răzbuna tatăl, e un pic altfel. Să fie de vină traducerea „remix” a lui Peca Ștefan? Sau perdelele-filtru ale Iulianei Vâlsan, care împart scena – și lumea – în cutiuțe ce se deschid și se închid obsedant? Sau luminile când stridente, când hipnotizante, care dansează pe scenă? Lumea lui Hamlet e neagră, și albă, și argintie, și n-are speranță. Lumea lui Hamlet e sacadată și apăsată, pulsează în ritm de Subcarpați. Hamlet pare hăbăuc, aleargă, se târăște, cântă la flaut, e nebun de legat și dureros de lucid. Fantoma e umbra lui, e reflexia dură care-l urmează și dublează. Ofelia e albă și neagră, poartă teniși, împarte flori și fuge, Gertrude e regală, albă și neagră, împarte cu porția iubirea către tragicul ei fiu. E un vârtej de sentimente, pe care, ca spectator, le recepționezi direct în față, fără plasă de protecție. Hamlet este aici și acum, în fiecare dintre noi, cei care descoperim că suntem făcuți din jumătăți de adevăr, prinse laolaltă cu „șuruburi” groase de minciună și trădare. Reacționăm sau nu – e chestie de alegere personală. Acum, în agitatul secol XXI, adevărul nu mai stă în vârf de spadă. Însă otrava curge mult mai perfidă.

„Hamlet este un manifest pentru dreptul neîngrădit al oamenilor de a fi autentici. Cred că generațiile care vin au nevoie să-și descopere echilibrul și că societatea trebuie să restabilească un adevăr fundamental – acela că putem exista doar în firescul, în naturalețea unei vieți curățate de teamă, de jumătăți de măsură, de minciună și de amoralitate”, explică regizorul Ada Lupu Hausvater. Spun această poveste Matei Chioariu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Doru Iosif, Victor Manovici, Cristina König, Flavius Retea, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Adrian Jivan, Florin Ruicu, Costel Tovarniţki, Raul Bastean, Benone Viziteu, Romeo Ioan, Claudiu Dogaru, Ionuţ Iova şi Marius Lupoian, dar și Bean, adică Marius Andrei Alexe, fondatorul proiectului Subcarpați, precum și Valentin Popescu, cunoscut publicului ca „Vali Umbră”. Dacă vreți să-i vedeți, rezervați-vă din timp bilete pentru reprezentanțiile de joi, 9 iunie și joi, 23 iunie.

Invalid Displayed Gallery