Categories: Invatamant

Calatorie simbolica pe bicicleta pentru „logani”, de ziua lor

Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga” sărbătoreşte sâmbătă, 21 mai, Ziua Școlii, omagiindu-și patronul spiritual. Pentru că imobilul care adăposește una dintre cele mai prestigioase școli din Timișoara este în șantier, „loganii” sunt invitați la o plimbare mai… altfel.

Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga” este în sărbătoare în fiecare an, pe 21 mai, de ziua Sfinților Constantin și Elena. Școala celebrează, cu această ocazie, amintirea patronului său spiritual, cǎrturarul iluminist Constantin Diaconovici Loga. În prezent, liceul funcționează într-un sediu temporar, pe durata executării lucrărilor de reabilitare la clădirea… tradițională. Abia la toamnă, elevii vor reveni în sălile lor de clasă. În aceste condiții, Ziua Școlii va fi marcată puțin altfel. Astfel, sâmbătă va avea loc acţiunea „Drumul spre casă”, un drum simbolic parcurs pe biciclete de elevi, profesori, părinţi, absolvenţi ai colegiului. Aceștia vor pleca, la ora 9, de la sediul temporar al liceului, de pe strada Lorena, până la sediul de pe bulevardul C.D. Loga. La ora 10, în Sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Constantin Diaconovici Loga”, se va desfǎşura momentul festiv de predare a cheii între generaţii, premierea celor mai performanţi elevi, iar pe terenul din curtea şcolii se vor desfăşura activităţi sportive. Reabilitarea Colegiului Național „CD Loga” costă 7,3 milioane de lei și presupune lucrări la structura de rezistență, fațade, pardoseli şi tâmplărie, refacerea instalaţiilor și reamenajarea grupurilor sanitare, a terenului de sport și a vestiarelor. Cei peste 1.100 de elevi vor beneficia de modernizarea și echiparea a 27 săli de clasă, zece laboratoare, o bibliotecă, nouă cabinete, două săli de sport, sala de festivităţi şi muzeul de biologie.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

4 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago