Categories: Social

Oficial, pe strazile Timisoarei sunt mai putini cersetori

Cerșetori aproape pe jumătate față de anul trecut în Timișoara! Asta susține Poliția Locală, ai cărei reprezentanți au anunțat că numărul oamenilor străzii este în continuă scădere. În 2015 au fost înregistrați puțin peste 2.100 de cerșetori.

Pe străzile Timișoarei sunt mai puțin cerșetori decât în perioada similară a anului trecut. „Pe primele patru luni ale acestui an, numărul persoanelor fără adăpost și al cerșetorilor de pe raza municipiului Timișoara s-a redus la 477, față de 813 în aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta dovedește că numărul celor care obișnuiau să cerșească pe străzi a scăzut simțitor”, susțin cei de la Poliția Locală. În ultimii ani, timișorenii s-au plâns de nenumărate ori că sunt agasați de cerșetori și oameni ai străzii, mai ales în centrul orașului. Polițiștii locali fac periodic acțiuni de ridicare a acestora, dar, în afară de a-i înregistra, mare lucru nu se poate face. Chiar dacă sunt trimiși în localitățile de domiciliu, cerșetorii revin în scurt timp „la lucru” pe străzile Timișoarei. Reprezentanții Poliției Locale susțin totuși că încearcă să găsească în permanență soluții. „Poliția Locală Timișoara s-a preocupat permanent să găsească soluții, în limita atribuțiilor impuse de Legea 155/2010, pentru asanarea acestui fenomen, organizând zilnic acțiuni de depistarea și preluare din stradă a acestor persoane și de predare a lor către serviciile sociale abilitate în integrarea lor, dar și pentru conștientizarea cetățenilor că nu este bine să le oferim bani, deoarece în acest fel îi menținem în stradă pe cerșetori, mai mult și alții venind în Timișoara din alte orașe ale țării”, spun oamenii legii. Oficial, în 2015, Poliția Locală a înregistrat 2.138 de cerșetori, din care 149 erau copii.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

O oră ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

2 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

2 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

2 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

3 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

3 ore ago