PNL Timis mizeaza pe doi „Feti Frumosi”. Unul e castigator, altul se mai zbate; momentan cu limba / VIDEO

Așa cum arătam și în precedentul „Jurnal”, PSD-iștii sunt resemnați în privința câștigării Primăriei Timișoara, dovadă fiind și faptul că al lor candidat, Florică Bîrsășteanu, colindă mai de unul singur cartierele Timișoarei. El pare mai interesat să discute cu cei care vor avea drept de vot peste opt-zece ani, semn că planurile PSD sunt pe termen lung, nu pentru aceste alegeri. Rămân totuși în dispută locurile din Consiliul Local Timișoara, formarea unui majorități și, implicit, funcțiile de viceprimar. Demobilizarea PSD-istă pentru funcția de viceprimar vine și pe fondul rezultatelor unor sondaje de opinie făcute mai mult sau mai puțin profesionist. Astfel, potrivit unor surse, chiar într-un sondaj PSD, primarul Nicolae Robu ar obține 53% din sufragii. În schimb, megasondajul telefonic al PNL, făcut cu peste 4.000 de respondenți, oprit însă acum, îl dă pe Robu cu aproximativ 57 de procente.

Ia, neamule, sondajul lui Orza!

Fiindcă data trecută când am prezentat sondajul de opinie al PNL am fost criticați de candidatul independent Adrian Orza, vă prezentăm și un sondaj apărut, la un moment dat, pe pagina personală de Facebook a acestuia. Acum să nu râdeți, că și el e om și are dreptul să candideze. Așadar, în sondajul lui Orza pe primul loc se află… Ați ghicit, chiar el, Adrian Orza. E drept, cu „doar 24%” din opțiuni. La o distanță apreciabilă, pe locul II se află nu mai puțin de trei candidați, cu câte 18 procente. E vorba de Nicolae Robu, Florică Bîrsășteanu și… Adrian Boruga (M10). Culmea, acesta din urmă nici măcar nu a candidat până la urmă, deoarece n-a putut să adune semnăturile necesare. În același sondaj, Marius Dugulescu (PMP) vine pe locul V cu 9%, iar revoluționarul Liviu Băcana e creditat cu 6 procente. Exact la fel ca un alt revoluționar, Lorin Fortuna. Numai că, ghinion, nici acesta nu candidează. În schimb doi candidați pe bune, Ilare Bordeașu (ALDE) și Molnar Zsolt (UDMR), au zero procente în acest sondaj. Dar, repet, nu râdeți, toți au dreptul să-și facă sondaje în fața oglinzii. Mai nasol e când și crezi în ele.

Ce mi-e Orza, ce mi-e Băsescu!

Dar credeți că numai Orza face lucruri trăsnite? Chiar și fostul președinte Traian Băsescu continuă să uimească lumea cu trăsnăile pe care le spune. Aflat cu ceva timp în urmă în platoul de televiziune al de acum amicului Ghiță, Băsescu a anunțat că la Arad și Timișoara primăriile vor fi câștigate de candidații PMP. Trebuie spus că la Arad, primar în funcție este chiar finul lui Băsescu, Gheorghe Falcă, pe care fostul președinte este supărat. „Stai că mai am un favorit, pe Marius Dugulescu, care vrea să câștige Timișoara”, a spus Băsescu după ce l-a lăudat pe Samuel Caba, candidatul PMP la Arad. Interesant este faptul că între Dugulescu și Caba sunt mari asemănări. Amândoi sunt pastori neoprotestanți, dar și traseiști politici. Caba a mai fost în PNL, iar după ce i-a fost refuzată candidatura s-a dus la PMP, iar Dugulescu a mai trecut prin PDL, PNL și PP-DD. De altfel, pariind pe Dugulescu, Băsescu vine iar în Timișoara vineri. Dacă cei doi reprezintă marile speranțe ale lui Băsescu pentru aceste alegeri e clar totul: PMP râmâne fără coledzi!

Alin „Făt Frumos” s-a lepădat de Costi „Brandul”, ridicându-i ode lu’ Lae „Făt Frumos”

„E unul ce-are limba mai dulce decât mine?”, s-o fi întrebat satisfăcut candidatul PNL la șefia CJT, Alin Popoviciu, după ce un mic clip a devenit viral la nivel național. Clip în care își înfige organul din cavitatea bucală cu o incredibilă dexteritate în dosul primarului Robu, pe care l-a comparat cu un Făt Frumos care a salvat o Timișoară adormită timp de 22 de ani. Ce-i drept, Robu nu e omul care să nu fie sensibil la astfel de lingușeli, dovadă și garda pretoriană care-l însoțește tot timpul șoptindu-i că-i un zeu. Nu mai insist pe faptul că în trecut „Făt Frumos” era, pentru Alin Popoviciu, un zmeu monstruos. Ceea ce frapează însă în același discurs e faptul că Popoviciu consideră că și județul Timș a „dormit” timp de 26 de ani. Somn din care o va scoate un alt Făt Frumos, adică el, Alin Popoviciu. Culmea e că acest somn prelung s-a petrecut (și) în cei opt ani în care județul a fost condus de Constantin Ostaficiuc, adică „Brandul” politic care l-a lansat pe orbită și pe Alin Popoviciu. Că alți opt ani au fost în timpul lui Viorel Coifan, care acum îi face campanie lui Alin „Făt Frumos”, nici că mai contează.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

6 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

9 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

10 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

10 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

10 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

12 ore ago