Categories: Social

Scandal la… balamuc! Noroc cu jandarmii

Trei tunisieni au încercat, duminică după-amiază, să scoată din spital o femeie internată la Psihiatrie. Ei s-au luat la bătaie cu agentul de pază și cu personalul medical, fiind liniștiți doar în momentul în care la locul incidentului au ajuns jandarmii de la Gruparea Mobilă.

Trei cetățeni tunisieni cu drept de ședere în Timișoara au mers, duminică după-amiază, la Clinica de Pshiatrie „Eduard Pamfil”, de pe strada Văcărescu, ca s-o viziteze pe iubita unuia dintre ei. Pentru că nu li s-a permis accesul în spital, cei trei au devenit violenți și au încercat să forțeze intrarea. Ei au bruscat atât agentul de pază, cât și personalul medical. În urma unui apel la 112, la spital au ajuns jandarmii de la Gruparea Mobilă. La sosirea acestora, mai multe geamuri erau sparte, iar uşile fuseră lovite cu picioarele. Spiritele s-au calmat în momentul în care doi dintre agresori au fost imobilizaţi şi încătuşaţi de jandarmi. „La percheziţia corporală nu au fost depistate corpuri contondente asupra celor trei. S-a solicitat și intervenţia unui echipaj SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale lui J.Z., care prezenta mai multe răni, multiple plăgi şi escoriaţii la nivelul membrelor inferioare şi superioare, acesta fiind transportat la UPU – Judeţean”, transmit jandarmii. Poliţiştii de la Secţia 3 au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

43 de minute ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

2 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

6 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

6 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

7 ore ago