Categories: Alegeri

Unde va gasiti candidatii pe buletinul de vot de la CJ Timis

12 partide vor să intre, după alegerile din 5 iunie, în Consiliul Județean Timiș. Din rândul celor 37 de consilieri pe care-i veți vota va fi desemnat și cel care va conduce instituția în următorii patru ani.

Biroul Electoral Județean a anunțat ordinea în care vor fi trecuți pe buletinele de vot candidații pentru CJ Timiș la alegerile din 5 iunie. Vor fi 12 „pătrățele” în care veți putea ștampila, pentru a vă putea desemna favoriții. Primele cinci locuri au fost disputate, conform legii, de formațiunile politice care au grupuri parlamentare proprii, iar restul au revenit celorlalte partide. În urma tragerii la sorți a rezultat următoarea ordine:

1. Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE
2. Uniunea Naţională pentru Progresul României – UNPR
3. Partidul Naţional Liberal – PNL
4. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – UDMR
5. Partidul Social Democrat – PSD
6. Partidul Uniunea Creştin Democrată – PUCD
7. Partidul România Unită – PRU
8. Partidul Naţional Democrat – PND
9. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – PNȚCD
10. Blocul Unităţii Naţionale – BUN
11. Partidul Mişcarea Populară – PMP
12. Partidul Puterii Umaniste – PPU

Consiliul Județean Timiș are 37 de membri, din rândul cărora va fi desemnat, prin vot, președintele instituției. În 2012, șeful CJ a fost ales uninominal, funcția revenindu-i lui Titu Bojin, care a candidat pe listele USL. În 2016, negocierile pentru președinția CJ se anunță dure, PSD și PNL disputându-și acerb acest post , prin Sorin Grindeanu, respectiv Alin Popoviciu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

11 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

12 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

13 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

16 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

18 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

20 de ore ago