Categories: Cultura

Ceau, Cinema! Cine decide unde merge marele premiu de la Gottlob

Doi actori și un regizor decid, în această vară, unde merge trofeul de la Ceau, Cinema! Cea de-a treia ediție a festivalului are loc în perioada 14-17 iulie, selecționerul competiției fiind criticul de film Ionuț Mareș.

Competiția Ceau, Cinema! oferă un cadru de exprimare cineaştilor din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului: Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria. Selecționerul competiției este criticul de film Ionuț Mareș, iar acum este cunoscut și juriul care va decide unde va merge trofeul. Alina Ilea este actriță la Teatrul Național Timișoara, unde a interpretat peste 30 de roluri și a lucrat cu regizori importanți ai scenei românești: Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Radu Afrim, Alexander Hausvater, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu‚ Peter Kerek. Cel mai recent rol în cinema este în lungmetrajul „Selfie 69” (regia: Cristina Iacob, 2016). Tot în acest an joacă rolul Marianne în „Scene dintr-o căsnicie”, de Ingmar Bergman, spectacol cu care regizorul Radu Jude a debutat în teatru. Răzvan Georgescu este regizor și producător de filme documentare și autor a două cărți. În anii ‘90 a lucrat ca editor de imagine și regizor de studio pentru ZDF și 3sat în Germania. În 1998 este numit redactor-șef al câtorva emisiuni culturale pentru postul de televiziune ARTE, poziție din care a produs și filme documentare. Alexandru Papadopol este actor la Teatrul Odeon din Bucureşti. În 2001, când încă era student la UNATC, a debutat în filmul „Marfa și banii” (regia: Cristi Puiu). A mai jucat roluri principale în „Occident” (regia: Cristian Mungiu), „Love Building” (regia: Iulia Rugină), „Acasă la tata” (regia: Andrei Cohn), „București Non-stop” (regia: Dan Chișu) și „Două lozuri” (regia: Paul Negoescu). Marele Premiu de la Ceau, Cinema! este în valoare de 1.000 de euro. Spectatorii vor putea vota Premiul Publicului, în valoare de 500 euro. La ediţia din acest an va fi acordat şi un trofeu pentru film independent sau de debut, în valoare de 500 euro, pentru care sunt eligibile filmele din toate secţiunile festivalului. Nu uitați: supercinematograful din Gottlob vă așteaptă la mijloc de iulie!

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţşa Nouă. Începând cu data de…

O oră ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

7 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

8 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

8 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

9 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

9 ore ago