Categories: Timp liber

Cele mai bune sarmale din Banat la Zilele Veveritelor, de la Buzias

Dacă vă doriți un weekend relaxant, cu surprize culinare de să te lingi pe degete, pregătiți-vă de o excursie la Buziaș. Aici are loc, în 2 și 3 iulie, a doua ediție a Festivalului „Zilele Veverițelor”. Vă așteaptă, pe lângă un concurs de mâncat și gătit sarmale, și un program artistic deosebit.

Festivalul „Zilele Veverițelor” va avea loc în perioada 2 – 3 iulie, la Buziaș, vizitatorilor fiindu-le pregătite o mulțime de surprize. Totul începe sâmbătă, la ora 13. Apoi, de la ora 17, e programat concursul de mâncat sarmale, unul dintre cele mai așteptate momente din festival. Între ora 14 și ora 20 vor exista mai multe momente artistice, susținute de Ansamblul Profesionist „Doina Banatului” Caransebeș, Ansamblul „Armenișana”, Ansamblul „Sorocul” și multe altele. De asemenea, pe scena festivalului va urca formația de muzică ușoară „Cu Asar”, dar și soliști de muzică populară precum Traian Barbu, Florin Bojin, Daniela Ștedan, Daniela Văcărescu, Maria Hurduzeu, Rusnac Maria Anesia, Ioan Alexandrescu și nu numai. Duminică, distracția continuă de la ora 11, când vor putea fi degustate preparate culinare din cele mai bune. Apoi, de la ora 13, are loc concursul gastronomic „Cele mai gustoase sarmale din Banat”. De la deschidere și până la ora 20 pe scenă vor urca Ansamblul „Izvorașul” Buziaș, Ansamblul „Pusta Banatului”, Ansamblul „Florile Bârzavei” și multe altele. Vor mai concerta și soliștii de muzică populară Adrian Stanca, Oana și Raluca Stanca, Camelia Lupulescu, Ramona Gomboș, Carmen Birulescu și nu numai.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

5 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

7 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

8 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

11 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

13 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

15 ore ago