Categories: Social

Domul din Piata Unirii, readus la gloria de demult cu 4 milioane de euro

Una dintre clădirile emblematice ale Timișoarei va primi o nouă față. Domul Romano-Catolic din Piața Unirii va fi reabilitat în interior și în exterior, pentru a se putea dezvălui atât credincioșilor, cât și turiștilor în toată splendoarea sa. Este vorba despre un proiect de patru milioane de euro, bani din fonduri europene.

Probabil că nu există timișorean care să nu fi făcut măcar o poză a Pieței Unirii în care, la loc de cinste, să nu se afle Domul Romano-Catolic. Impozantul lăcaș de cult este una dintre „mărcile înregistrate” ale Timișoarei și atrage prin aspect și eleganță. Nu peste mult timp, construcția va deveni și mai impresionantă. Asta, dacă proiectul de reabilitare gândit de Episcopia Romano Catolică de Timișoara va deveni realitate. Practic, este vorba despre un proiect denumit „Lucrări interioare şi exterioare de renovare, conservare, reabilitare a clădirii Catedralei Romano-Catolice din Timişoara şi a împrejmuirii, în vederea integrării în circuitul turistic naţional şi internaţional”. Acesta presupune transformarea radicală a catedralei: refacerea pardoselilor, refacerea parţială a tencuielilor interioare, curăţire, renovare și restaurare elemente sculpturale şi decorative, reparaţii şi înlocuire a ferestrelor deteriorate, înlocuire/ restaurare vitralii, refacere instalaţie încălzire, instalaţii electrice interioare, instalaţii noi de curenţi slabi, iluminat decorativ, reparaţii mobilier, refaceri tencuieli şi rezugrăvire a faţadelor, refacerea învelitorii din tablă zincată, înlocuirea de jgheaburi şi burlane, refacerea completă a împrejmuirii, dar și executarea unui iluminat nocturn ambiental în scopul punerii în valoare a ahitecturii clădirii,precum și refacerea spaţiilor verzi adiacente.

Episcopia Romano-Catolică de Timișoara intenționează să depună acest proiect în vederea accesării unei finanțări nerambursabile pe POR 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Această linie de finanțare a fost deschisă deja, iar proiectele pot fi depuse până în 25 noiembrie, pentru toată Regiunea Vest fiind disponibilă o sumă totală de 28.8 milioane de euro. Valoarea aproximativă a investiției de la Domul Romano- Catolic din Piața Unirii este de patru milioane de euro.

Citește și: Zeci de milioane de euro de la UE, pentru reabilitarea cladirilor istorice

Catedrala Romano-Catolică, Domul „Sfântul Gheorghe” din Timișoara, este monument istoric și de artă de categoria A, fiind înscris în Lista Monumentelor Istorice din România. Este vorba despre cel mai mare edificiu religios de factură barocă de inspirație vieneză din această parte a Europei, în același timp reședința episcopului de Timișoara și al Capitlului Catedral. Lucrările la construcția domului au început în anul 1736, fiind considerate încheiate în 1772. Planurile catedralei îi sunt atribuite lui Josef Emmanuel Fischer von Erlach, directorul Oficiului Imperial de Construcții din Viena.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

5 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

8 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

8 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

9 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

10 ore ago