Categories: Politicieni

UDMR negociaza cu PNL pentru Consiliul Local Timisoara

După o absență de patru ani din Consiliul Local Timișoara, UDMR revine. Vor fi doi aleși locali, iar negocierile cu PNL au început deja. Este luată în discuție și varianta obținerii unui post de viceprimar, în schimbul celor două voturi necesare liberalilor pentru asigurarea fie și a unei majorități simple.

Pe lista UDMR pentru Consiliul Local Timișoara au candidat mai multe etnii. În aceste condiții, membrii CL aleși pe această listă se vor schimba. Primul mandat de patru ani în CL este al UDMR. Al doilea mandat, în primul an va reveni unui reprezentant al Uniunii Bulgare, iar în cel de-al doilea an, unui reprezentant al Uniunii Sârbilor. În ultimii doi ani ai mandatului, scaunul va fi ocupat de un UDMR-ist. Având în vedere că PNL, partid condus de Nicolae Robu, actualul primar, nu a reușit să obțină majoritatea în CL, negocierile cu UDMR au început. „O delegație a UDMR a avut o întâlnire cu actualul primar, copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu. Am vorbit de o colaborare în consiliul local. Cum vom colabora cu domnul primar vom vedea. Mai mult ca sigur că vom avea o a doua întâlnire pe parcursul zilei de joi. Domnul primar va avea nevoie de un ajutor, fiindcă are 12 consilieri din 27, asta înseamnă jumătate minus 1 și, ca să conducă acest oraș în condiții cât de cât liniștite, are nevoie de jumătate plus unu voturi în consiliu. Sunt o sumedenie de hotărâri care se iau cu două treimi și va fi nevoie de o majoritate mai largă”, a declarat Francisc Halasz, președintele UDMR Timiș. Deocamdată, Halasz nu vrea să dea detalii despre cerințele pe care le are față de PNL, dar susține că varianta ca UDMR să aibă un viceprimar la Timișoara a fost și ea luată în calcul. Halasz nu a discutat cu reprezentanții PSD.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

17 minute ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

10 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

13 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

14 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

17 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

17 ore ago