Situație ciudată, vineri, la plenul CL Timișoara în care primarul Nicolae Robu a depus jurământul pentru un nou mandat. Raluca Popescu (PMP), primul consilier cu dizabilități din istoria CL, a fost efectiv transportată cu scaunul cu rotile, pe brațe, pe scări! Asta, pentru că liftul nu funcționa, de vină fiind, oficial, ploile!
Primăria Timișoara are o nouă bulină neagră în ceea ce privește relațiile cu persoanele cu dizabilități. Consilierul local Raluca Popescu (PMP) a trecut, vineri după-amiază, prin momente mai puțin plăcute, după ce, ajunsă la primărie pentru plenul de învestire al lui Nicolae Robu, a constatat că nu are cum să ajungă la etajul I. Liftul instituției nu funcționa, astfel că a fost nevoie ca scaunul cu rotile în care se deplasează tânăra să fie efectiv cărat pe scări de niște binevoitori. S-a întâmplat același lucru și la coborâre. Primarul Nicolae Robu spune că de vină pentru aceaastă situație sunt ploile. „Au fost probleme din cauza inundațiilor, încă nu s-a reușit remedierea lor. Liftul altminteri funcționează și a fost folosit de persoane cu dizabilități care vin cu diverse treburi la primărie. A fost în această perioadă o abundență de ploi care a produs mai multe stricăciuni în oraș și a condus și la defectarea liftului. Se va remedia. Săptămâna viitoare sper să nu mai fie aceeași situație”, a declarat edilul.(sursa foto: www.evz.ro)
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…