Despre semafoare, Culita Chis, garduri mari si neamuri proaste in costum de VIP

Două întrebări pentru două inepții marca Primăria Timișoara. De ceva timp, orașul a fost împânzit de semafoare, multe dintre ele încurcând mai degrabă traficul decât să-l fluidizeze. Și dacă de ajutor nu sunt, de ce atâtea semafoare? Să fie același răspuns ca în cazul stâlpișorilor care împânzeau altădată orașul? În Parcul Rozelor s-a tras un gard de fier care să protejeze VIP-urile timișorene de vulg. Iată și a doua întrebare: ce trebuie să faci pentru a fi VIP de Timișoara?

Fratele lui Culiță vinde și semafoare?

În urmă cu ceva ani, pe vremea fostului primar Gheorghe Ciuhandu, toată Timișoara era împânzită de stâlpișori colorați în alb și verde. Sigur vă amintiți de ei! Și unde era nevoie și – mai ales – unde nu era, stâlpișorii erau nelipsiți din cotidianul timișorenilor, îngreunând și mai mult un trafic oricum infernal. Multă lume se întreba la ce folosesc acești stâlpi și de ce erau puși cu atâta voie bună. Chiar Nicolae Robu, înainte de-a ajunge primar, promitea că îi va scoate, lucru care s-a și întâmplat într-o oarecare măsură. Într-un final s-a aflat și care era schepsisul cu acești stâlpișori. Ei erau achiziționați de firma Rosign, care se ocupa pe atunci de tot ce însemnă semnalizarea din oraș, de la o firmă a fratelui lui Culiță Chiș, șef al Direcției Tehnice din primărie. Același Chiș care aproba și factura după cum doreau mușchii lui toate lucrările făcute sau nefăcute ale Rosign. Și așa se închidea încă un șmen din era Ciuhandu. Acum nervii șoferilor sunt puși pe jar de nenumăratele semafoare amplasate în tot orașul. Și unde e nevoie și – mai ales – unde nu. S-au pus zeci de semafoare în girații, la orice, colț de stardă, pe trotuare. Sunt semafoare puse la alte… semafoare. Fără număr! Probabil am ajuns să avem mai multe semafoare decât palmieri, astfel că din „Palmișoara” orașul s-a transformat în „Semaforișoara”. Că nu e nevoie de toate e clar ca lumina zilei. Și atunci de ce atâtea semafoare? Ei bine, să te gândești că firma fratelui lui Culiță Chiș vinde acum semafoare. Sau dacă nu a lui, poate a soției lui X-ulescu sau amantei lui Y-ulescu din primărie are firmă care vinde semafoare. Și oricum primăria are bani! Chiar v-ar mira?

Neamu’ prost și gardu’ mare

Pentru prima dată în istoria sa veche de 27 de ani, la Festivalul Inimilor desfășurat în Parcul Rozelor a apărut un gard cât un zid. Un zid care să despartă VIP-ul timișorean de vulg, de plebe. Că doar ei, Domnul și Doamna VIP, nu pot să se amestece, să se atingă din greșeală cu norodul timișorean mirosind a transpirație și parfumuri ieftine. Că doar ei sunt noile VIP-uri cu patalama la purtător, însă cu pedigree de la coada vacii. Nu știu și nici nu prea contează dacă ideea i-a aparținut primarului Nicolae Robu sau dacă, încă o dată, țuțării din subordine i-au făcut un deserviciu. Dar un lucru e clar, încă o dată primarul se pierde de realitate. Când începi să te baricadezi și să te izolezi de oameni, începe și declinul. Chiar și liderii comuniști la astfel de acțiuni nu se izolau de plebe, ci măcar de formă făceau băi de mulțime. VIP-urile timișorene post-tranziție protejate de primar nu mai vor să aibă de-a face acum cu vulgul. O întrebare rămâne însă. Oare ce trebuie să faci pentru a fi VIP de Timișoara? Trebui să fii un îmbogățit peste noapte al tranziției? Să ai pile la Sanda Greblă sau folcloristul Ionuț Nasleu? Să ai buzele formate perfect pentru dosul lui Robu? Sau să fii pițipoancă de la Tineretul PNL?