Categories: Social

Inundatii in estul Timisului, pompierii au intervenit in trei localitati

Codul portocaliu care a afectat luni seară estul județului Timiș le-a dat mari bătăi de cap pompierilor. Aceștia au fost nevoiți să intervină la inundațiile produse în trei localități, unde au fost afectate 11 gospodării și șase străzi.

Luni, 25 iulie, estul județului Timiș a fost sub avertizare de vreme rea timp de mai multe ore. Meteorologii au prognozat ploi care putea ajunge și la 50 litri / mp, grindină și vânt puternic. În aceste condiții, pentru că a turnat efectiv cu găleata, Stația de Pompieri Făget din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș a fost solicitată să intervină la inundații în Făget, Bichigi și Cladova. Au sprijinit acțiunea și cei de la Detașamentului de Pompieri Lugoj. În total, au acționat 25 de subofițeri și un ofițer, cu 8 motopompe, 3 electropompe, 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, un autocamion și alte două mijloace de transport. „Au fost afectate 11 gospodării (curți și grădini) și șase străzi, apa având o adâncime de 20 cm. De asemenea s-a acționat în patru misiuni de degajare copaci de pe suprafața carosabilă”, au spus cei de la ISU.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

13 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

15 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

16 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

18 ore ago