Categories: Primăria Timişoara

Robu, despre CNCD: Unii au o placere sa-si arate muschii, amendand orbeste

Primarul Nicolae Robu va contesta amenda de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru că susține că aceasta i-a fost acordată de cineva care vrea doar… să-și arate mușchii! Edilul spune că mai mult decât cât s-a făcut până acum pentru îmbunătățirea condițiilor de transport în comun.

Primarul Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, deoarece tramvaiele din Timișoara nu sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități locomotorii. CNCD a trimis către primărie o solicitare de detaliere a măsurilor luate în ultimul an pentru îmbunătățirea condițiilor de transport în comun, însă, susțin reprezentanții acestei instituții, n-au primit nicio o informație de la PMT. În aceste condiții, a urmat sancțiunea. Robu nu este singurul amendat, în aceeași situație aflându-se și primarii din București, Alba Iulia, Baia Mare, Brăila, Călărași, Cluj Napoca, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Iași, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Satu Mare, Slatina, Suceava, Târgu-Jiu, Târgu Mureș și Tulcea. Cu toții au fost sancționați deoarece „discriminarea a vizat un grup de persoane, durează de o perioadă extrem de lungă, chiar și după două autosesizări și constatarea discriminării nu au fost luate măsuri, sancțiunile aplicate anterior nu s-au dovedit a fi descurajante”.

Citește și: Robu, amendat cu 10.000 de lei, pentru discriminarea din tramvaie

Edilul este foarte supărat și crede că amenda nu este corectă. El susține că nu este una personală, deși în hotărârea CNCD scrie, foarte clar, „primarii”, nu „primăriile”. „Nu este o amendă personală, este o amendă instituțională. O vom ataca în instanță. Suntem acum, în această țară, împărțiți în două categorii: unii care fac și unii care îi amendează pe cei ce fac. Cam asta e situația. Sunt niște conțopiști, care n-au făcut în viața lor nimic, care stau și nu înțeleg realitățile, dar au o plăcere așa, să-și arate mușchii amendând orbește. Ce minte are cel care nu poate pricepe că a schimba tramvaiele într-un oraș înseamnă ani de zile de eforturi, că niciun oraș de pe planeta aceasta nu poate scoate peste noapte zeci de milioane de euro pentru a-și schimba parcul de tramvaie?”, a declarat, marți, Robu. Amenda ar fi putut fi justificată, în opinia edilului, doar dacă administrația timișoreană ar fi stat cu mâinile încrucișate. „Avem deja două tramvaie prevăzute cu rampe, avem alte 12 date în modernizare, care vor fi gata pe parcursul acestui an, care și ele sunt prevăzute cu rampe, pentru 2017 alte 14 tramvaie vor fi transmise la modernizare și vor fi prevăzute cu rampe, ca și cele două pe care le avem acum. În plus, intenționăm să cumpărăm tramvaie noi pe fonduri europene, de pe exercițiul 2014/2020, care tot va porni el și în România. Vom cumpăra 10-15, câte vom putea, o să vedem. Suntem foarte preocupați”, a completat acesta.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

13 minute ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

42 de minute ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

14 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

17 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

18 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

18 ore ago