Categories: SocialUltima ora

Va fi ca-n… Cuptor: urmeaza patru zile de canicula!

Meteorologii nu au vești bune: ei au emis o avertizare care va afecta toată țara, de joi până duminică. Vor fi caniculă și disconfort termic, dar nu vor lipsi furtunile cu ploi torențiale și grindină.

Avertizarea este valabilă în intervalul joi, 28 iulie, ora 9 – duminică, 31 iulie, ora 22. În regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica. În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea, vremea va fi caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime de 36-37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperaturã-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului. Instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã. Local vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago