Categories: Ziaristu' de terasă

Daca tot nu ajutam fotbalul timisorean, macar sa-i dam in cap. Faza pe stadion si CJT

Atât Poli Timișoara, cât și ASU Poli vor plăti Consiliului Județean Timiș câte 21.000 de lei plus TVA (așadar peste 25.000 de lei sau 5.550 de euro), pentru fiecare meci jucat acasă pe „Dan Păltinișanu”. Așa a stabilit fosta conducere PSD-istă a CJT (proprietarul stadionului), iar plenul a votat voios. Noua conducere PSD-istă a CJ, întruchipată de Sorin Grindeanu, spune că suma pare destul de mare, dar n-are ce face. Evident că avea ce face, recunoaște același Grindeanu, și anume ca, printr-o altă hotărâre de consiliu, să fie diminuată sau chiar anulată. Au fost până acum două ședințe ale CJ, în afară de cea de constituire, și totuși nu s-a făcut nimic în acest sens. Au avut probabil lucruri mult mai importante de dezbătut!

Poate e relevant de spus că CJ este acționar la echipa din prima ligă, cel puțin în acte. Știm cu toții episodul cu Curtea de Conturi care a condus la sistarea tuturor finanțărilor bugetare pentru club. Rămăsese totuși stadionul pus gratuit la dispoziția echipei. Pe ultima sută de metri a fostului consiliu județean a fost sistat și acest ajutor, fiind stabilită închirierea stadionului prin licitație, suma de pornire fiind de 20.000 de lei plus TVA. N-a venit nimeni la licitație, iar actualul șef al CJ s-a înțeles cu ambele echipe pentru suma de 21.000 de lei plus TVA. De menționat că cele două echipe plătesc și utilitățile, în cazul nocturnei destul de importante. Așa a înțeles CJ să ajute fotbalul timișorean, oricum aflat într-o situație disperată!

Să mai spun că în toată țara, în lipsa unor finanțatori privați în sport în general și în fotbal în special, autoritățile locale ajută fenomenul? Și bine fac! Unele primării și consilii județene direct cu bani (acolo nu există Curtea de Conturi probabil), altele cu stadioane, baze sportive etc. Doar la noi, Consiliul Județean Timiș ia de la săraci (echipele de fotbal), probabil pentru a da la bogați. Social-democrat! De ce? Poate fiindcă nu văd un câștig electoral din fotbal, deoarece așa se gândește la noi. Sau, mă rog, alt gen de câștiguri. Apropo de acest aspect, amintesc o mică povestioară. Se știe, în fosta conducere a CJ se afla și Călin Dobra, actualmente președinte executiv al PSD Timiș, care se prezenta drept un mare „Mecena” al sportului. Era și membru în AGA la ACS Poli. S-a supărat însă pe cei din club, care i-au refuzat propunerea păstrării în lot a fiului unui primar PSD-ist. Exact, e vorba de Nanu! Și de atunci nu i-a mai trecută supărarea pe Poli, fiind unul dintre cei care au susținut suma imensă pentru închirierea stadionului.

Poate unora nu li se pare suma prea mare. Dar la sărăcia în care se zbat cele două echipe timișorene, ea chiar contează. Să facem un mic calcul. La două meciuri jucate acasă în campionat pe lună, fără a pune și alte competiții, Cupa României, Cupa Ligii, amicale, rezultă suma de 11.000 de euro lunar. Adică salariul a trei-patru jucători al echipei din prima ligă. Pentru ASU Poli, club care a făcut imense și lăudabile eforturi pentru a ajunge aici, suma este chiar mult mai importantă, fiindcă cu acești bani achită salariile lunare la aproximativ opt, chiar nouă oameni. Chiar vi se pare puțin? Dar așa e la Timișoara! Dacă tot nu sprijinim fotbalul, să-i dăm atunci în cap!

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

O oră ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

O oră ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

2 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

16 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

18 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

19 ore ago