Categories: PartideUltima ora

Alin Popoviciu are cale libera spre parlamentare! Candidatii PNL trebuie sa plateasca un sondaj

Alin Popoviciu se va regăsi, aproape sigur, printre candidații pentru parlamentare. PNL Timiș a rezervat locuri speciale pe liste pentru propunerile organizațiilor de femei și de tineri, dar și pentru cele ale primarilor. În plus, toți candidații vor trebui să plătească pentru un sondaj profesionist.

PNL Timiș continuă pregătirile pentru întocmirea listei de candidați de la parlamentarele din decembrie. Organizațiile de femei și de tineri, dar și primarii vor avea câte un candidat. Asta s-a stabilit în ședința CJEx de joi, 8 septembrie, a partidului. „Ideea mea ca fiecare structură să genereze câte o candidatură a fost completată cu un amendament pe care eu l-am agreat. Ele vor veni înspre BPJ nu cu o singură propunere, ci cu trei. În Biroul Politic Județean va fi un vot secret, organizat cu toate măsurile de confidențialitate, pentru întocmirea unui clasament în fiecare categorie”, a anunțat președintele PNL Timiș, Nicolae Robu. Primarii vor avea o derogare, în sensul că acel candidat pe care îl susțin nu trebuie neapărat să fie unul dintre ei. „Primarii vor stabili, prin vot secret, dacă vor ca «susținutul» lor să fie unul dintre ei sau dacă doresc ca printre cei trei pe care îi transmit către BPJ să fie și ne-primari”, a explicat Robu. Propunerea îi lasă cale liberă spre o nouă candidatură controversatului Alin Popoviciu. El a fost preferat de primari și la alegerile locale, pentru funcția de președinte al consiliului județean. „O să vedeți că va avea multe voturi, atât în BPJ, cât și din partea primarilor. Alin Popoviciu este singurul parlamentar pe care îl cunosc primarii”, declara, pentru deBanat.ro, în urmă cu o săptămână, Dan Popa, prim-vicepreședintele PNL Timiș. Conform lui Nicolae Robu, candidații susținuți de primari, tineri și femei vor avea pe liste alocate locul 2, la senat, respectiv 4 și 5, la camera inferioară.

Pe de altă parte, liberalii susțin că își doresc ca pe liste să fie oameni care să atragă voturi. Ca să afle cine stă cel mai bine la acest capitol, candidații trebuie să… plătească. „Trebuie să avem candidați în care credem noi, dar e la fel de important să avem candidați în care cred cetățenii votanți. Vom face și un sondaj în care îi vom include pe toți aspiranții. Membrii Biroului Politic Județean vor cunoaște rezultatele sondajului înainte de a-și da votul”, a explicat șeful PNL. Conform lui Robu, în sondaj va fi inclus și Vasile Blaga, deși această nominalizare nu-și prea are rostul, în condițiile în care președintele liberal a fost anunțat ca sigur deschizător de listă la senat în Timiș. „Vasile Blaga va fi inclus în acest sondaj. Nu putem discuta despre ce s-ar putea întâmpla dacă va ieși prost. Nu discutăm pe ipoteze, când vom avea rezultatele sondajului, o să vedem. Vrem să fie făcut de un institut specializat, iar rezultatele să nu poată fi contestate”, a conchis Nicolae Robu. Aspiranții la un post de parlamentar sunt Sorin Arădean, Ben-Oni Ardelean, Maria Barna, Iulia Căldăraru, Claudiu Chira, Liviu Cocean, Adrian Colhon, Dumitru Dinulescu, Ovidiu Drăgănescu, Bogdan Ghelbere, Daniela Mariș, Mariana Nagy, Ioan Nasleu, Liliana Oneț, Cosmin Pavlovici, Balint Petrescu, Marilen Pirtea, Carmen Popescu, Longin Popescu, Alin Popoviciu, Petru Roman, Gheorghe Sabou, Cornel Sămărtinean, Ioan Sas, Doina Schedan și Marian-Constantin Vasile.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

12 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

16 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago