Categories: Social

Moastele Sf. Iosif cel Nou de la Partos, purtate pe strazile Timisoarei / PROGRAM SLUJBE CATEDRALA

Catedrala Mitropolitană își sărbătorește joi, 15 septembrie, cel de-al doilea hram, de praznicul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului. Va fi sfințită agheasma, iar credincioșii din tot județul și nu numai sunt așteptați să se închine la moaștele sfântului. Miercuri seară va avea loc tradiționala procesiune pe străzile orașului.

Joi dimineață va fi sfințită aghiazma, urmată de Taina Sfântului Maslu și de Sfânta Liturghie. Procesiunea cu moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș este programată miercuri seară, mii de oameni fiind așteptați să se roage până vineri seară, când acestea vor fi reașezate în raclă. Sfântul Iosif a trăit în perioada 1568 – 1656 și a fost considerat un făcător de minuni încă din timpul vieții. El vindeca bolnavii prin punerea mâinilor sale pe capetele lor. Când era mitropolitul Timişoarei, a reuşit să stingă, prin rugăciunile sale, un incendiu puternic, care mistuise aproape toată partea de vest a oraşului. Se spune că, după trei zile de rugăciuni şi lacrimi neîntrerupte, Dumnezeu a trimis o ploaie puternică care a stins flăcările, iar în palmele mitropolitului a apărut brăzdat semnul sfintei cruci, asemeni unei arsuri. Ultimii ani din viață și i-a petrecut retras la mănăstirea de la Partoş. În momentul trecerii sale la cele veşnice, clopotele bisericii au început să bată singure. Sfântul Iosif cel Nou a fost îngropat direct în pământ, fără sicriu, doar cu o cărămidă sub cap, după dorinţa sa, deoarece „din pământ a fost făcut şi în pământ va merge”.

Programul slujbelor de la Catedrala Mitropolitană

Miercuri, 14 septembrie

ora 19 – Vecernia cu Litie

ora 20,30 – Procesiunea cu Sfintele Moaşte

ora 22 – Utrenia

Joi, 15 septembrie

ora 0 – Sfânta Liturghie

ora 2,30 – Acatistul Sfântului Iosif

ora 3,30 – Acatistul Sfintei Cruci

ora 4,30 – Acatistul Maicii Domnului – Pantanassa

ora 6 – Sfinţirea Apei

ora 7 – Taina Sfântului Maslu

ora 9,30 – Sfânta Liturghie arhierească

ora 18 – Vecernia

ora 21 – Paraclisul Maicii Domnului

ora 22,30- Acatistul Sfântului Iosif

Vineri, 16 septembrie

ora 7,30 – Utrenia

ora 9 – Sfânta Liturghie

ora 18 – Acatistul Sfântului Iosif, urmat de reaşezarea Raclei cu Sfintele Moaște

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

17 minute ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

10 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

13 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

14 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

17 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

17 ore ago