Categories: Ziaristu' de terasă

Nu-l invita Ion Raducanu pe Gabi Oprea sa candideze pentru PMP Timis?

Operațiunea „Salvați generalul Oprea!” a avut din nou câștig de cauză. Spre marea stupoare a românilor încă netembelizați de antene, ghițătv-uri, cristoi etc. Printr-o conjurație a ticăloșiei, 75 de marțafoi cu pretenții de aleși ai neamului au votat pentru protecția individului care ar fi un bun argument în reclamele la prezervative. Acești 75 de semiinfractori n-au votat de fapt împotriva arestării marelui impostor cu stele pe umăr. Au votat împotriva unei anchete prin care o mamă îndurerată putea să afle de ce copilul ei a fost scos pe stradă într-o noapte ploioasă, doar pentru că un netrebnic se grăbea să ajungă de la crâșmă acasă pentru a prinde telenovela favorită.

Și ca să vezi până unde merge nesimțirea acestui accident al naturii, după ce a fost salvat de votul colegilor, a declarat foarte natural că peste trei luni, când va pleca din Senat adică, va răspunde în fața procurorilor. Recunoștea astfel implicit că Senatul a fost scut în jurul său împotriva Justiției. Însă e greu de crezut că acest ipochimen nu va căuta să-și prelungească imunitatea, urmând să candideze din nou. Dar oare cine l-ar primi? Orice partid va avea un grav prejudiciu de imagine în cazul în care îl va pune pe listă. Prin vocea președintelui Liviu Dragnea, PSD i-a dat deja șnapanului cu „praf de mers”. Bine, culmea ipocriziei, asta după ce senatorii PSD-iști au votat în corpore împotriva ridicării imunității

Ar mai fi ALDE, acolo unde se adună toți penalii, Tăriceanu proclamându-se de altfel marele apărător al infractorilor din parlament. Numai că aici e o chestiune personală, Oprea și liderul ALDE fiind la cuțite încă din perioada în care se întreceau care să pupe mai cu folos dosul imens al fostului premier Ponta. Să fie PRU, partidul patriotarzilor de ocazie? Chiar ar fi o soluție, știut fiind faptul că și Oprea a fost dintotdeauna apărătorul „interesului național”. Dar cine garantează că gașca de strânsură a semidoctului Bogdan Diaconu face pragul electoral?

Ce ar mai rămâne? Exact, PMP-ul lui Traian Băsescu, partid care a înghițit recent UNPR-ul lui Oprea. Or, nu Băsescu i-a făcut partid impostorului, făcându-l mare politician din slugă la PSD? Bașca i-a mai pus și câteva stele pe umăr. Ca să nu mai zic că și partidul lui Băsescu s-a transformat într-o imensă ghenă unde se varsă mai toți politicienii cu dosare. Și în ce filială ar trebui oare să candideze Oprea? Oare nu în cea din Timiș, organizație condusă de Ion Răducanu? Cel care a sărit primul ca din baie să-l apere pe Oprea după moartea polițistului Gigină. Și cu asta s-ar rezolva și lupta pentru locul I Senat, dată între Titu Bojin și Ghiță David. Hai, că e un scenariu mișto!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

16 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

16 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

17 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

18 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

18 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

21 de ore ago